Compania germana Elia, specializata in tuning pentru modele Renault, revine cu o noua interpretare a modelului Dacia Duster. De aceasta data este vorba de o creatie aniversara, pentru ca Elia Tuning & Design AG implineste, anul acesta, trei decenii de activitate.
Elia Darkster este o editie limitata, care va fi realizata in doar 30 de unitati, primul exemplar fiind prezentat oficial zilele acestea, in cadrul Salonului de la Frankfurt. Are la baza micul SUV Dacia Duster in versuinea Laureate cu motor 1,5 dCi de 110 CP si costa 23.000 de euro pentru versiunea 4×2, respectiv 25.000 euro pentru cea 4×4. Desigur, in cazul in care clientul opteaza pentru dotari suplimentare, pretul masinii poate ajunge chiar si pana la 40.000 de euro. De notat ca aceste preturi sunt anuntate pentru Germania.
Noutatile aduse de Elia vizeaza in primul rand un bogat kit aerodinamic, cu elemente cromate sau din otel inoxidabil, caroserie vopsita in negru mat, evacuare sport, jante pe 20 inch. Grada la sol a fost coborata, iar pe pavilion au fost instalate doua proiectoare suplimentare si un portbagaj aerodinamic. Optional, pentru 425 de euro in plus, este oferit pachetul Elia Elditronic, de optimizare a puterii (16 CP in plus) si cuplului (28 Nm in plus).