Gama Q de la Audi s-ar putea imbogati cu noi modele, de data aceasta cu numere pare. Astfel, dupa Q7, Q5 si Q3, urmatoarele aparitii ar putea fi Q6, Q4 si Q2.
Cele mai mari sanse pentru a intra in productie le are, se pare, Q6, care ar trebui sa concureze cu BMW X6.
Nu mai e un secret pentru nimeni ca succesul SAV-ului bavarez X6 le da batai de cap concurentilor de la Mercedes-Benz si Audi! Constructorul de la Ingolstadt are deja in planuri primul sau SUV coupe, care ar trebui sa-si faca aparitia in 2013, pe platforma de la Q5.
Audi va miza pe un look agresiv si spatiu interior mai generos decat la concurenta. Sub capota, intrarea in gama va fi asigurata de un propulsor in 4 cilindri, un TFSI de 2,0 litri si circa 220 CP. Fireste, nu vor lipsi versiunile nervoase – V6 benzina de 3,0 litri si 300 CP sau 3,0 litri TDI V6 de 250 CP, precum si o versiune hibrid.