Casa Auto Timisoara a inaugurat un nou centru integrat de vanzari si service pentru marcile Hyundai Motor si Mitsubishi Motors, care se alatura celorlalte locatii, respectiv cele pentru marcile Mercedes-Benz si Ford.
Noul centru se intinde pe o suprafata construita de cca 1.800 mp si a fost realizat in conformitate cu cele mai inalte standarde cerute de producatori. Cele doua showroom-uri dispun de un spatiu de expunere generos pentru intreaga gama de modele a celor doua branduri, zona de asteptare pentru clienti, zone distincte de receptie pentru cele doua marci asiatice, sector de joaca pentru copii.
Casa Auto Timisoara este membra a Grupului Tiriac si face parte din reteaua de dealeri TiriacAuto care isi desfasoara activitatea in 65 de locatii mono-brand sau multibrand, asigurand o acoperire nationala si oferind servicii complete si diferentiate in functie de cerintele fiecarui client. Apartenenta la aceasta retea asigura clientilor servicii unitare de cea mai inalta calitate, cu cele mai bune preturi si facilitati de care pot beneficia in toata tara, in oricare dintre locatiile Grupului TiriacAuto existente. Cu o structura organizatorica si servicii aliniate la standarde europene, Casa Auto Timisoara este unul dintre cei mai specializati dealeri auto din zona.
Gama de servicii cuprinde vanzari de autovehicule noi, solutii de finantare si asigurari, sistemul de vanzare trade in / buy-back, iar serviciile post vanzare cuprind comercializarea de piese de schimb si accesorii, intretinere si reparatii, efectuarea de revizii periodice in perioda de garantie si post garantie, operatii de tinichigerie/vopsitorie, consiliere pentru daune 24/24, masina la schimb si altele.
In aceeasi locatie, clientilor li se va oferi, pe standuri separate, service pentru orice marca prin noul centru de excelenta Bosch Car Service. Servicii oferite: intretinere si reparatii, intretinere periodica, schimb ulei si filtre, testare echipamente, geometrie computerizata, diagnoza computerizata, tinichigerie/vopsitorie, comercializare piese de schimb de origine, accesorii auto.
Sub sigla AutoStop, la aceeasi locatie va functiona un nou sistem de service rapid & lowcost, bazat pe produse after market. Acest service este destinat clientilor cu masini mai vechi, indiferent de marca, iesite din garantie.