Disparitia lui Scaglietti - finalul unei epoci
22.11.2011
        
Distribuie acest articol!   

Pentru cei mai tineri, Scaglietti este, poate, doar numele unui model Ferrari. Dar celebrul Ferrari 612 Scaglietti, lansat in 2004, poarta acest nume in onoarea lui. Sergio Scaglietti a fost un carosier celebru din Modena, prieten apropiat al lui Enzo Ferrari.

Din colaborarea celor doi au rezultat cateva modele Ferrari de exceptie, in anii 50 si 60. Interesant este faptul ca cei doi au conlucrat inca dinaintea aparitiei firmei Ferrari, pe cand Enzo lucra pentru Alfa Romeo. Cand a aparut Scuderia, Scaglietti a desenat modelele de curse, care erau omologate si pentru sosea. Asa a aparut, in 1951, firma Carrozzeria Scaglietti.

Discret si simplu, Scaglietti a fost un apropiat al familiei Ferrari, iar in 1977 compania sa a devenit parte integranta a firmei Ferrari. In 2004, presedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, a decis sa dea noului model GT numele sau – asa a aparut celebrul 612 Scaglietti.

Sergio Scaglietti si-a pus amprenta inconfundabila asupra catorva modele de legenda Ferrari, precum 250 Testarossa, 250 SWB, 250 Le Mans, California Spider si, dincolo de toate, 250 GTO, initiat de Bizzarini, dar retusat considerabil de Scaglietti.

Sergio Scaglietti a incetat din viata la sfarsitul saptamanii trecute, la varsta de 91 de ani. Vorbind despre disparitia sa, presa auto din Italia spune ca asistam la finalul unei epoci in istoria designului auto.

Distribuie acest articol!