Euro NCAP, organismul european independent de testare si evaluare a sigurantei auto, a dat publicitatii editia 2011 a listei cu cele mai sigure automobile, pe categorii. Iata asa-numita lista “Best in Class”, cu modelele castigatoare la cele cinci categorii (am pastrat denumirea acestora in engleza):
Small off-road 4×4: Audi Q3
Supermini: Chevrolet Aveo
Small Family: Ford Focus
Small MPV: Mercedes Clasa B
Large Family: Volvo V60
Singura prezenta oarecum surprinzatoare in lista din acest an este cea a modelului Chevrolet Aveo, care in trecut a avut parte de evaluari foarte slabe. Euro NCAP a mai nominalizat, pentru rezultatele excelente, si urmatoarele modele: Chevrolet Malibu, Mercedes Clasa M, Toyota Yaris, Lexus CT200h, Opel Zafira Tourer, Hyundai ix20 si BMW X1. Rezultate bune au mai avut, in 2011, si Ford Ranger (cel mai sigur pick-up testat, primul cotat cu 5 stele) si Nissan Leaf (primul model electric testat de Euro NCAP; a obtinut, de asemenea, 5 stele).