O Skoda Fabia S2000, in CNR 2012!
30.03.2012
        
Distribuie acest articol!   

Dublul campion national de raliuri Dan Girtofan a inceput un nou proiect in 2012. Dupa mai multi ani in care a fost fidel marcii Subaru, Giri a decis ca e timpul sa faca o schimbare, astfel ca va lua startul pe o supermasina in Campionatul National de Raliuri (CNR) 2012, Skoda Fabia S2000 si alaturi de o noua echipa, Skoda Romania Motorsport.

Schimbarea se datoreaza implicarii celui mai nou partener al sau, Skoda Romania, care a venit sa-l sprijine in ceea ce s-ar putea numi poate unul din cele mai importante si bine puse la punct proiecte din ultimii ani in intrecerea interna de raliuri. Skoda Romania se adauga partenerului din ultimii doi ani al lui Giri, Alexandrion Grup Romania, iar, impreuna cu ceilalti sustinatori, promit o liniste financiara mult necesara in vremurile de criza pe care le traversam.

„Ma bucur foarte mult ca am reusit sa facem marea schimbare pe care o doream. De asemenea, imi pare bine ca am gasit un partener precum Skoda Romania, lucru care ne-a permis sa facem un asemenea proiect. Am avut doar o luna si jumatate sa punem la punct toate aspectele, a fost multa munca si multe nopti nedormite, dar suntem fericiti ca am reusit sa indeplinim ce ne-am propus. Speram ca, impreuna cu toti partenerii pe care ii avem, sa ajungem din nou pe cea mai inalta treapta a podiumului la finalul sezonului”, a declarat Dan Girtofan. Noutatile nu se opresc aici. Dupa ce in ultimii ani a fost sustinut din dreapta de catre Mita Lazarescu, Giri are acum un nou copilot, in persoana lui Eugen Rotaru.

Noul bolid al lui Dan Girtofan este unul foarte competitiv la nivel mondial. Este suficient sa amintim doar ca a dominat clar IRC (International Rally Challenge) in ultimii doi ani, in care a obtinut tot atatea titluri, iar lucrurile stau la fel si dupa primele runde din 2012, pentru a va face o idee legata de masina. Nu trebuie uitata nici victoria din SWRC, intrecere parte a WRC (World Rally Championship). Masina lui Giri a apartinut norvegianului Eyvind Brynildsen, care a alergat cu ea atat in IRC, cat si in WRC si in campionatul din tara sa natala.

Distribuie acest articol!