F1, China: Prima victorie pentru Rosberg si Mercedes GP
15.04.2012
        
Distribuie acest articol!   

In Marele Premiu cu numarul 111, Nico Rosberg a obtinut primul pole position din cariera, dar si pentru Mercedes, dupa cel din 1955, in Marele Premiu al Italiei, castigat de Juan Manuel Fangio. Michael Schumacher, colegul lui Rosberg, a plecat si el din prima linie a grilei de la Shanghai. De fapt, Lewis Hamilton se calificase al doilea, insa a fost retrogradat cinci locuri pentru ca a schimbat cutia de viteze.

Rosberg (foto sus) a facut o cursa perfecta, la finele careia si-a trecut prima victorie din cariera sa in F1, dar si primul succes pentru team-ul sau, Mercedes GP, in Marele circ. Dubla Mercedes din calificari nu s-a repetat si in cursa, Schumacher (foto jos) fiind nevoit sa abandoneze dupa o trecere pe la boxe, in timpul careia mecanicii nu i-au montat corect o roata.

Rosberg a fost urmat pe podium de pilotii McLaren, Jenson Button si Lewis Hamilton. Acesta din urma a preluat conducerea in ierarhia provizorie a pilotilor, in timp ce team-ul McLaren si-a consolidat prima pozitie in topul constructorilor. Cei de la Red Bull au ocupat urmatoarele locuri la final, cu Webber pe 4 si Vettel pe 5.

Urmatoarea cursa se va disputa pe 22 aprilie, in Bahrain. Mai jos, ordinea celor care au punctat astazi, la Shanghai, precum si situatia la varf in cele doua clasamente.

MP China 2012:
 1. Nico Rosberg (Mercedes)
 2. Jenson Button (McLaren-Mercedes)
 3. Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes)
 4. Mark Webber (Red Bull Racing-Renault)
 5. Sebastian Vettel (Red Bull Racing-Renault)
 6. Romain Grosjean (Lotus-Renault)
 7. Bruno Senna (Williams-Renault)
 8. Pastor Maldonado (Williams-Renault)
 9. Fernando Alonso (Ferrari)
10. Kamui Kobayashi (Sauber-Ferrari)

Clasament piloti:
1. Lewis Hamilton 45 p.
2. Jenson Button 43 p.
3. Fernando Alonso 37 p.
4. Mark Webber 36 p.
5. Sebastian Vettel 28 p.

Clasament constructori:
1. McLaren-Mercedes 88 p.
2. Red Bull Racing-Renault 64 p.
3. Ferrari 37 p.
4. Sauber-Ferrari 31 p.
5. Mercedes 26 p.

Foto: Daimler, Pirelli

Distribuie acest articol!