Romanii au incredere in Dacia
10.05.2012
        
Distribuie acest articol!   

Dacia a fost desemnata cea mai de incredere marca auto din Romania, in cadrul studiului Trusted Brands 2012, realizat de revista Reader’s Digest. Castigatoare pentru al treilea an consecutiv, marca romaneasca a inregistrat o crestere constanta in acest clasament inca din anul 2010, cand a preluat conducerea in categoria Auto. Dacia  a reusit sa devanseze in 2012 marci precum Volkswagen si Mercedes.

Studiul Trusted Brands derulat de revista Reader’s Digest, se afla la a saptea editie in Romania, scopul sau fiind acela de a identifica marcile pe care clientii si consumatorii le investesc cu cea mai mare incredere. Dacia si-a mentinut pentru al treilea an pozitia de lider in preferintele clientilor romani, marcand un punctaj in crestere de la 16,5% in 2010, la 21% in 2012. Diferenta fata de marcile clasate pe pozitiile II si III a fost de 6%, respectiv 8,2%. 

„Acum 10 ani, aceasta performanta ni s-ar fi parut greu de conceput. Suntem mandri sa vedem cat de mult a evoluat brandul Dacia, iar acest premiu este un angajament ca ne vom tine in continuare promisiunile fata de clientii nostri. Speram sa le castigam si mai mult increderea cu ajutorul noului nostru model, Dacia Lodgy, pe care il vor putea testa in Romania in mai putin de o luna”, a declarat Mihai Bordeanu, directorul de marketing Dacia Romania, prezent la Gala Reader’s Digest.

Studiul Trusted Brands a fost realizat prin corespondenta in perioada septembrie – octombrie 2011, la nivel european. El cuprinde 20 de categorii comune celor 15 tari europene (precum categoria Auto, la care a concurat Dacia), dar si categorii locale. Intrebarile chestionarelor transmise abonatilor au permis raspunsuri spontane, pe baza a cinci criterii: calitate, valoare excelenta, imagine puternica, intelegerea nevoilor clientilor si responsabilitate sociala. Reader’s Digest este cea mai vanduta revista de interes general din Romania si este prezenta pe piata locala incepand cu anul 2005.

Distribuie acest articol!