Piloti din IRC, pregatiti pentru debutul din Romania
17.07.2012
        
Distribuie acest articol!   

Praful s-a asezat pe cea mai recenta batalie din IRC. Dupa San Marino, actiunea se muta, in premiera, in Romania pentru etapa de macadam de la Sibiu.

Fost „Supporter Event” in Intercontinental Rally Challenge, Raliul Sibiului Romania a fost organizat pentru prima data in 2001. A devenit apoi unul dintre cele mai importante evenimente sportive din Romania si acest lucru se reflecta si in lista de start din acest an. 59 de masini vor fi la start pentru a parcurge probele dificile din jurul orasului Sibiu.

Fosta Capitala Culturala European in 2007, Sibiul este un oras vibrant, plin de culoare si de oameni primitori. Sibiul gazduieste primul din cele patru raliuri din estul Europei care urmeaza in calendarul IRC. Dupa Romania, concurentii din IRC vor trece in Republica Ceha, apoi Ucraina si Bulgaria. Toate aceste etape vor fi prezentate in transmisiile TV de pe canalul Eurosport.

Pe langa faptul ca este etapa in IRC, Raliul Sibiului este runda a cincea din Campionatul National de Raliuri Dunlop, ceea ce va insemna un numar mare de piloti locali la start, dar si etapa eveniment in FIA European Rally Cup. Echipajele vor parcurge 100 de kilometri de proba speciala in fiecare zi, programul incepand in dupa-amiaza zilei de vineri, la ora 14,31, cu prima din cele 7 probe ale zilei. Sambata, actiunea incepe la ora 11,12, iar pilotii au de parcurs inca cinci probe speciale. Joi, 19 iulie, incepand cu ora 20,00 va avea loc o demonstratie pe strazile din centrul orasului, iar de la ora 21,00, startul festiv in Piata Mica. Parcul de service este gazduit in premiera de centrul istoric al Sibiului, chiar in inima orasului. Tot aici vor avea loc ceremoniile de start si sosire.

Desi este considerat un raliu pe macadam, Raliul Sibiului Romania are si portiuni de asfalt incluse in probele speciale. Celebra proba Santa Max se va desfasura pe pe ambele suprafete, iar speciala Paltinis, lunga de 10 km, este in totalitate pe asfalt. Probele de macadam de la Sibiu nu sunt cele mai dure din lume, dar pericolul unei pene de cauciuc este prezent la fiecare pas. In plus, temperatura amibinetala va depasi cel mai probabil 30 de grade Celsius, asa ca echipajele vor fi solicitate la maximum mai les pe Gatu Berbecului, cea mai lunga proba speciala a raliului, de 28,5 km.

Dupa ce a pierdut victoria la mustata in etapa precedenta din San Marino, Andreas Mikkelsen (foto) spera sa obtina maximum de puncte pe suprafata sa preferata, pentru a avea sanse la un al doilea titlu de campion IRC consecutiv. Mikklesen piloteaza pentru echipa Skoda UK si va fi unul dintre principalii piloti de urmarit pe probele speciale de la Sibiu.

Unul dintre principalii sai adversari va fi Sepp Wiegand. Germanul vine la Sibiu dupa ce a obtinut prima sa victorie de proba speciala in IRC. Este un pilot experimentat si va incerca sa urce pe podiumul de la Sibiu.

Legendarul Francois Delecour va implini 50 de ani in luna august. Va fi prezent si el la Sibiu, precedenta sa prezenta in IRC fiind în Turul Corsicii, disputat in luna mai. Delecour a renuntat la Renault Megane RS in favoarea unui Peugeot 207 S2000.

Marco Tempestini, pilotul italian stabilit in Romania va trece si el pe un automobil Super 2000 pentru etapa de la Sibiu. Invingatorul de anul trecut a concurat in acest an pe un Subaru Impreza R4 STI in etapele IRC de pana acum, dar pentru Sibiu a optat pentru o Skoda Fabia.

Suedezul Patrick Flodin va lua startul cu Ford Fiesta S2000, masina inscrisa de echipa Petter Solberg Engineering. Dupa abandonul din San Marino, unde a reusit sa parcurga doar o singura proba speciala, Flodin vine la Sibiu si va incerca sa obtina cat mai multe puncte, el fiind un specialist al macadamului.

Francezul Mathieu Arzeno si colegul sau Michael Burri vor fi prezenti la Sibiu alaturi de doua automobile Peugeot 207 S2000 ale echipei Sainteloc Rancing.  Lista de automobile S2000 este completata de pilotul local Dan Gartofan, la volanul unei Skoda Fabia, dar si de Gergo Szabo, care va concura tot pe o astfel de masina.

Cu doua victorii obtinute in acest sezon, Andreas Aigner este favorit pentru o noua victorie, de aceasta data la Sibiu, la volanul masinii sale Subaru Impreza R4 STI inscrisa de echipa Stohl Racing. Austriacul vine la Sibiu cu un navigator nou, celebra Ilka Minor preluand locul Danielei Ertl, cea care sta de obicei in dreapta lui Aigner. Pilotii romani Valentin Porcisteanu si Bogdan Marisca vor fi cu siguranta cei mai in masura sa-i puna proble austriacului, mai ales ca Csaba Spitzmuller, liderul competitiei interne, va lipsi de la startul Raliului Sibiului din cauza unor probleme de sanatate. Raliul Sibiului va marca si revenirea italianului Marco Cavigioli in IRC. Pilotul italian a castigat prima editie a IRC 2WD Cup, in 2008.

Distribuie acest articol!