Desfasurate in primele zile ale lunii septembrie pe traseul de la Voina, etapele a XI-a si a XII-a ale Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2012 s-au incheiat cu doua noi victorii pentru resiteanul Lucien Hora. Performanta lui Lucian Raduta din etapele muscelene il pozitioneaza pe acesta pe pozitia a doua a clasamentului general la zi, la o distanta de 14 puncte fata de al treilea clasat, vicecampionul sezonului 2011, Paul Andronic.
Etapele muscelene ale ale competitiei interne de viteza in coasta au strans cel mai mare numar de participanti inregistrat pana in prezent la o etapa de viteza in coasta din Romania, respectiv peste 80 de concurenti in prima zi si 64 in cea de-a doua zi de concurs. Afluenta mare de participanti, timpul frumos si ambitiile pilotilor inscrisi in lupta la varf a sezonului au adus si rasturnari de situatie pe noul traseu de coasta de la Campulung Muscel.
Astfel, dupa o tatonare pentru cea de-a doua si de-a treia treapta a podiumului, la finele primei zile de concurs Paul Andronic si-a adjudecat a doua treapta a podiumului, in timp ce Ovidiu Zaberca rezerva surpriza etapei trecand linia de sosire al treilea, in fata lui Raduta. O surpriza placuta pentru aceasta etapa a fost si clasarea pe 6 a lui Norris Mageanu, pilotul muscelean ajungand imediat in spatele lui C. Cismaru.
In etapa de duminica, Top 4 a avut aceeasi configuratie finala ca si in cea de sambata, cu Lucien Hora pe prima pozitie, urmat de Paul Andronic, Ovidiu Zaberca si Lucian Raduta. Catalin Cismaru cade insa doua locuri, de pe 5 pe 7, iar Norris Mageanu cade de pe 6 pe 8, locurile acestora fiind luate de Eduard Stan si Ciprian Ciobotaru.
Absenta lui Daniel Onoriu, care nu a putut lua startul din motive tehnice, de la Trofeul Campulung Muscel a condus la o configuratie neschimbata a podiumului in ambele etape muscelene ale CNVC Dunlop 2012.
Urmatoarele doua etape se vor desfasura in perioada 21-23 septembrie pe traseul de la Paltinis, revenit dupa o lunga absenta in campionatul intern de profil.