Automobilul, in perceptia tinerilor
20.12.2012
        
Distribuie acest articol!   

In timp ce multi tineri conducatori auto admit faptul ca masina este doar un simplu mijloc de a se deplasa din punctul A in punctul B, un nou studiu realizat de Goodyear a aratat faptul ca peste jumatate din ei simt un atasament mai mare si acorda o atentie sporita masinii, comparand-o cu un spatiu personal care i-ar face sa se simta mai independenti. Oricum, daca privim mai atent, observam ca incepe sa devina evident faptul ca tinerii din ziua de azi obtin independenta la o varsta mai inaintata decat in trecut si pastreaza o legatura puternica cu parintii lor – in special, atunci cand trebuie sa rezolve anumite probleme, precum schimbarea unei roti daca fac pana. Este vorba de oxitocina, localizata in creier, care este responsabila pentru sentimentele de atasament si apropiere fata de ceilalti. Multi tineri conducatori auto par a avea sentimente de atasament fata de parinti, chiar mai profunde decat fata de propria masina.

Studiul, care a investigat comportamentul a 6.400 de tineri conducatori auto cu varste sub 25 de ani din 16 piete (15 tari europene si Africa de Sud), a fost conceput pentru a intelege cum gandeste un conducator auto incepator. Acesta a oferit cateva aspecte interesate in ceea ce priveste comportamentul tinerilor conducatori auto in trafic.

Tinerii italieni, sud-africani si britanici au cele mai multe sanse sa-si vada masina ca pe un mijloc de a obtine independenta (77%, 73% si respectiv 71%) si 36% din respondenti sustin ca masina lor le reflecta personalitatea. Masina a fost descrisa ca reprezentand un spatiu personal unde ei pot sa scape de stresul acumulat zilnic si de responsabilitati de catre 41% din tinerii conducatori auto, iar unul din trei (30%) a afirmat faptul ca masina este un loc in care pot scapa de sub controlul parintilor. Acest lucru a fost afirmat intr-o proportie mai mare de catre tinerii sud-africani, britanici si rusi, unde aproape jumatate din ei (52%, 45% si respectiv 41%) sunt deja satui sa se refugieze in masina pentru a scapa de parinti, in timp ce o mare parte din ei locuiesc inca cu parintii. Barbatii au mai multe sanse decat femeile sa-si priveasca masina ca pe un mijloc de independenta, in timp ce tinerii conducatori germani, suedezi si austrieci sunt mai pragmatici si isi privesc masina chiar ca pe un mijloc de transport (88%, 86% si respectiv 86%). 

Cand au fost intrebati ce ar face daca ar avea o pana la o anvelopa, tinerii au afirmat ca nu sunt asa de independenti pe cat le-ar placea lor sa creada. Doar 44% au spus ca ar schimba anvelopa singuri, in timp ce 23% si-ar suna parintii si 12% si-ar suna iubitul sau iubita. Rusii sunt cei mai independenti, cu 64% mai multe sanse de a-si schimba ei singuri roata, urmati de sud-africani si cehi (55% si 54%). Doar o treime din tinerii conducatori din Danemarca, Olanda si Elvetia si-ar schimba singuri anvelopa, avand in vedere faptul ca inlocuirea unei roti necesita un nivel destul de mare de energie, fapt ce nu ne surprinde ca femeile au mai putine sanse decat babatii de a schimba singure o anvelopa (21% vs. 66%).

Tinerii conducatori auto britanici sunt mai dispusi la a-si suna parintii (42%), fapt ce poate reflecta o cultura a copiilor alintati mult in adolescenta, in timp ce rusii sunt mai putin dispusi la a apela la parinti (doar 4%). Tinerii francezi sunt mai dispusi la a-si suna iubitul sau iubita daca ar ramane in pana (20%).

Studiul mai arata faptul ca doar 20% din conducatorii auto incepatori invata in timpul scolii de soferi cum sa schimbe o roata daca fac pana. Tinerii conducatori auto cehi au mai multe sanse sa invete, cu un procent de 47%, in timp ce tinerii danezi, olandezi si italieni au mai putine sanse (9%, 9% si respectiv 10%).

Aproape o cimcime (18%) afirma ca masina lor este locul unde fac sex cu partenerul lor. 24% dintre barbati marturisesc ca fac sex in masina, comparativ cu 13% dintre femei si un enorm procent de 43% din rusi si 27% din spanioli si cehi pretind ca fac sex in masinile lor. Se pare ca olandezii, francezii si britanicii sunt cei mai putin dispusi sa faca acest lucru pe bancheta din spate, procentajul fiind de 9%, 8% si respectiv 8%.

Aproape jumatate din conducatorii auto incepatori se bucura, calatorind de placere fara sa se gandeasca la vreo destinatie anume (46%), in timp ce 22% marturisesc ca simt un nivel mare de adrenalina cand sunt la volan. Tinerii din Rusia, Polonia, Turcia si Africa de Sud calatoresc cel mai mult (73%, 63% si respectiv 63%) si, de asemenea, au cel mai mare nivel de adrenalina. Poate ca, in conformitate cu stereotipurile de gen, barbatii se bucura mai mult de calatorie decat femeile, iar nivelul de adrenalina este, de asemenea, mai mare (50% vs. 42% si 26% vs. 15%). Pentru unii conducatori auto tineri masina este un adevarat camarad si obiectul fata de care simt un mare atasament – 59% din tinerii conducatori auto turci si 56% din cei sud-africani au fost de acord cu acest aspect.

Studiul a fost realizat de IPSOS in numele Goodyear EMEA, pentru a intelege mai bine constientizarea, opiniile si practicile privind siguranta rutiera in randul tinerilor conducatori auto si al incepatorilor. In total au fost intervievati 6.400 de respondenti cu 400 de interviuri pe tara in urmatoarele state: Austria, Belgia, Republica Ceha, Danemarca, Franta, Germania, Italia, Tarile de Jos, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Elvetia, Africa de Sud, Turcia si Marea Britanie. Au fost in total 20 de intrebari care au acoperit cinci teme: educatia in trafic, comportamentul pe sosea, accentul pus pe stilul de viata si pe societate, pregatirea sezoniera si, mai ales, pentru iarna. Respondentii au trebuit sa aiba permis de conducere valabil, sa aiba peste 18 ani si sa fie conducatori auto activi.

Distribuie acest articol!