Cea mai cunoscuta statueta din lumea automobilului, celebra Flying Lady sau Spirit of Ecstasy, a fost creata de Charles Sykes, in 1911, artistul avand-o drept model pe asistenta sa, Eleanor Thornton. Dupa ce si-a celebrat centenarul in 2011, celebra mascota Rolls-Royce se pregateste pentru a fi lansata intr-o versiune inedita: iluminata.
De altfel, cum ar putea evolua un astfel de simbol? In niciun caz schimbandu-si forma! Constructorul cu sediul la Goodwood a gasit o solutie ingenioasa: iluminarea statuetei. Prima varianta “electrificata” a fost dezvaluita (deloc intamplator) pe conceptul electric 102EX.
Ideea a prins, iar acum Rolls-Royce ofera cumparatorilor de Phantom si Ghost posibilitatea de a opta pentru noua versiune, iluminata. Statueta este realizata din sticla sau policarbonat. In primul caz, este iluminata de jos, iar in cel de-al doilea, intreaga mascota este luminoasa.
Statueta electrificata este oferita in locul celei traditionale, din otel placat cu argint sau aur, ori realizata din argint sau aur masiv. In fine, iata inca un detaliu (pe care, foarte probabil, il cunoasteti deja), despre Spirit of Ecstasy: fiind unul dintre cele mai ravnite simboluri, statueta dispune de un ingenios sistem antifurt, un mecanism de retractare actionat prin simpla apasare a unui buton.