Nico Rosberg a reusit cel de-al treilea pole position din cariera, in detrimentul coechipierului sau de la Mercedes, Lewis Hamilton, in timp ce Vettel s-a clasat al treilea pe grila. Din punct de vedere statistic, obtinerea pe acest circuit a unei pozitii cat mai bune pe grila parea vitala, cel putin pana acum: o singura data cursa de la Barcelona a fost castigata de un pilot care a plecat din linia a doua a grilei de start.
Ei bine, anul acesta traditia a fost contrazisa din nou! Cele doua monoposturi Mercedes au constituit o prezenta efemera in frunte, cedand rapid in fata urmaritorilor. Cel care s-a instalat in funte si mai apoi si-a conservat avantajul cu tenacitate a fost favoritul publicului, spaniolul Fernando Alonso. El a fost urmat o vreme de coechpierul de la Ferrari, Felipe Massa, dar intre cei doi s-a insinuat Kimi Raikkonen, care a reusit din nou o cursa excelenta si o clasare pe masura. Sebastian Vettel a fost nevoit sa se multumeasca de aceasta data cu a patra pozitie, punctele astfel adunate salvandu-i pozitia de lider in ierarhia provizorie a pilotilor.
Urmatoarea cursa va avea loc pe 26 mai, la Monte Carlo. Mai jos, ordinea celor care au punctat astazi, in Spania, precum si situatia la varf in cele doua clasamente.
MP Spania 2013:
1. Fernando Alonso (Ferrari)
2. Kimi Raikkonen (Lotus-Renault)
3. Felipe Massa (Ferrari)
4. Sebastian Vettel (Red Bull Racing-Renault)
5. Mark Webber (Red Bull Racing-Renault)
6. Nico Rosberg (Mercedes)
7. Paul di Resta (Force India-Mercedes)
8. Jenson Button (McLaren-Mercedes)
9. Sergio Perez (McLaren-Mercedes)
10. Daniel Ricciardo (STR-Ferrari)
Clasament piloti:
1. Sebastian Vettel 89 p.
2. Kimi Raikkonen 85 p.
3. Fernando Alonso 72 p.
4. Lewis Hamilton 50 p.
5. Felipe Massa 45 p.
Clasament constructori:
1. Red Bull Racing-Renault 131 p.
2. Ferrari 117 p.
3. Lotus-Renault 111 p.
Foto: Red Bull