F1: Pirelli se disculpa
01.07.2013
        
Distribuie acest articol!   

Nico Rosberg a obtinut duminica trecuta prima victorie pentru Mercedes in Marele Premiu al Marii Britanii, dupa cea din 1955, obtinuta tot pe circuitul de la Silverstone. Cursa a fost una cu momente controversate, pentru ca mai multi piloti au avut probleme cu pneul stanga spate – Lewis Hamilton (Mercedes), Felipe Massa (Ferrari), Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) si Sergio Perez (McLaren). Intr-un comunicat de presa difuzat de producatorul de pneuri se spune ca inginerii Pirelli vor investiga cu atentie, in cursul acestei saptamani, cauza acestor probleme neasteptate.

Acelasi comunicat de presa il citeaza pe Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport: „In cursa de duminica au aparut unele probleme la pneul stanga-spate cu care nu ne-am mai confruntat pana acum. Noi tratam aceasta situatie cu maximum de seriozitate si inginerii nostri investigheaza toate pneurile pentru a determina cat mai repede cauza acestor probleme inaintea Marelui Premiu al Germaniei. Pentru moment nu putem spune mai multe pana cand nu finalizam investigatia referitoare la aceste incidente care in acest moment este prioritatea noastra numarul unu. Oricum, putem exclude noul proces de fabricatie al pneurilor ca si cauza a problemelor cu care ne-am confruntat in cursa de la Silverstone. S-ar putea ca circuitul sa aiba un impact specific asupra ultimei generatii de pneuri dezvoltate pentru sezonul 2013, dar nu vrem sa facem speculatii acum. Vom aduna toate dovezile si vom incerca sa vedem ce s-a intamplat si apoi, daca este necesar, vom lua toate masurile pentru a remedia problema”.

Distribuie acest articol!