Inca un plan de relansare pentru Alfa Romeo
01.11.2013
        
Distribuie acest articol!   

Sergio Marchionne, seful de la FIAT – Chrysler, a anuntat ca va prezenta, la inceputul anului viitor, un nou plan de relansare pentru Alfa Romeo. Al patrulea in ultimii 9 ani!

Cu ceva ani in urma, italienii au refuzat sa vanda aceasta marca colosului german Volkswagen Group, iar Marchionne mai crede si acum in revitalizarea Alfa Romeo: „Continuam sa lucram de o maniera foarte determinata pentru revizuirea platformei Alfa Romeo si cred ca vom fi in masura sa spunem mai multe la finele primului trimestru din 2014”.

Alfa Romeo trebuia sa revina pe piata din SUA pana la finele acestui an, cu modelul 4C, insa acest lucru se va intampla cel mai devreme in vara anului viitor, dupa ce primele exemplare vor fi ajuns la clientii din Europa. Pe de alta parte, reteaua Alfa din SUA nici macar nu este decisa – se va vinde prin intermediul dealerilor Maserati (circa 70 la numar) sau Chrysler (210)? Totusi, cea mai mare problema a celor de la Alfa Romeo este ca nu cumva sa ofere un model depasit inca de la lansare…

Nici principalul brand al italienilor, FIAT, nu o duce prea grozav. Prognoza pe 2013 a fost revizuita in scadere, din cauza rezultatelor slabe din Europa si din Brazilia. Asfel, Marchionne se vede nevoit sa-si revizuiasca ambitiile si sa pregateasca un nou plan strategic pentru urmatorii 5 ani, plan ce va fi prezentat, probabil, in primavara anului viitor. Noul plan ar trebui sa se bazeze pe noua platforma modulara destinata modelelor 4×4, care este dezvoltatata in prezent de o echipa de ingineri condusi de boss-ul de la Alfa si Maserati, Harald Webster. Noua platforma va fi folosita si de marcile Dodge si Chrysler, dar va servi si celor de la Alfa Romeo pentru a putea rivaliza cu producatorii germani, in segmentul SUV-urilor premium.

In cifre, situatia dificila de la Alfa Romeo se traduce in doar 102.000 de unitati vandute anul trecut. Situatia s-a inrautatit in primele 9 luni de anul acesta, vanzarile fiind in scadere cu 30%, pana la 51.000 de unitati. Planurile lui Marchionne pentru Alfa Romeo au vizat initial vanzari anuale de 500.000 de unitati, cifra ce a fost succesiv revizuita in scadere la 400.000 si apoi 300.000 de unitati, in octombrie anul trecut. Planul ce va fi dezvaluit la inceputul lui 2014 ar trebui sa prevada, din pacate, o noua scadere.

Distribuie acest articol!