Al doilea raliu din sezonul 2014 in WRC s-a disputat in Suedia si, dupa cum a inceput, parea sa fie o cursa fara istoric, dominata de Ogier. O greseala a acestuia l-a facut sa piarda sefia si sa inceapa o cursa de revenire, de pe locul 20, in timp ce coechipierilor sai de la Volkswagen li s-a lasat deschisa batalia pentru victorie.
La final, victoria i-a revenit lui Jari-Matti Latvala, acesta fiind secondat de Andreas Mikkelsen, aflat la primul sau podium in Mondialul de raliuri. Asadar, dubla Volkswagen, al treilea clasat fiind Mads Ostberg, care s-a impus si in Power Stage, salvand oarecum onoarea Citroen. In ceea ce-l priveste pe Sebastien Ogier, in ciuda eforturilor depuse in cursa de recuperare, campionul en titre n-a reusit sa urce mai mult de locul 6.
Latvala repurteaza astfel al doilea succes de la venirea la Volkswagen, precedenta victorie a finlandezului inregistrandu-se anul trecut, la Raliul Acropole. Este al noualea succes din cariera si al treilea in Raliul Suediei. In fine, prin aceasta victorie, Jari-Matti Latvala s-a instalat in fruntea ierahiei provizorii a pilotilor, cu un avans de 5 puncte fata de Sebastien Ogier.
Urmatoarea etapa din WRC va fi Rally Guanajuato Mexico, in perioada 6-9 martie 2014.
Clasament final – Rally Sweden 2014:
1. Jari-Matti Latvala – Miikka Anttila (Volkswagen) 3h00’31.1"
2. Andreas Mikkelsen – Mikko Markkula (Volkswagen) +53.6"
3. Mads Ostberg – Jonas Andersson (Citroen) +59.5"
4. Mikko Hirvonen – Jarmo Lehtinen (Ford) +2’26.9"
5. Ott Tanak – Raigo Molder (Ford) +3’00.5"
6. Sebastien Ogier – Julien Ingrassia (Volkswagen) +4’29.9"
7. Henning Solberg – Ilka Minor (Ford) +4’47.5"
8. Pontus Tidemand – Ola Floene (Ford) +5’38.2"
9. Craig Breen – Scott Martin (Ford) +8’55.4"
10. Kris Meeke – Paul Nagle (Citroen) +11’18.0"
Rally Sweden 2014 – Power Stage:
1. Mads Ostberg – Jonas Andersson (Citroen) 8’36.8"
2. Jari-Matti Latvala – Miikka Anttila (Volkswagen) +1.1"
3. Mikko Hirvonen – Jarmo Lehtinen (Ford) +2.9"
Clasament piloti:
1. Jari-Matti Latvala 40 p.
2. Sebastien Ogier 35 p.
3. Mads Ostberg 30 p.
Clasament echipe:
1. Volkswagen Motorsport 72 p.
2. Citroen Total Abu Dhabi WRT 56 p.
3. Volkswagen Motorsport II 26 p.
Foto: Volkswagen Motorsport