Grupul PSA inregistreaza o rentabilitate record
28.07.2016
        
Distribuie acest articol!   
Grupul PSA Peugeot Citroen si-a dublat beneficiul net, conform datelor financiare publicate dupa primul semestru din 2016. Este, fara indoiala, efectul planului "Push to Pass", demarat anul trecut. Astfel, profitul gigantului francez pe primele 6 luni din anul in curs se cifreaza la 1,21 miliarde de euro. Marja operationala pentru divizia de automobile este de 6,8%, in conditiile in care obiectivul pentru intervalul 2016-2018 a fost fixat la 4%.
 
Asadar, un record de rentabilitate, care confirma demararea cu succes a planului "Push to pass", care este prevazut pentru perioada 2016-2021. El vizeaza consolidarea financiara a grupului printr-o vasta ofensiva de produse (34 de modele noi in urmatorii 5 ani) si o mai puternica internationalizare a companiei, in special pe piete precum Iran, Maroc, Algeria, India si Asia de Sud-Est.
 
Cei de la PSA spera ca, in 2021, marja operationala medie sa fie de 6%, iar cifra de afaceri sa creasca cu 10% intre 2015 si 2018, cu un salt de 15% pentru intervalul 2016-2021.
 
Vanzarile Grupului PSA au crescut in primul semestru din 2016 cu 13,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, totalizand 1,54 milioane de vehicule.

Distribuie acest articol!