Dupa ce Thierry Neuville (Hyundai) si-a trecut in cont super-speciala din deschidere, Ott Tanak (Ford DMACK) s-a instalat in frunte, avantajat de pozitia din cursa, cu trasele deja formate. Apoi sefia a fost preluata de Andreas Mikkelsen (Volkswagen), insa Tanak avea sa termine ziua cu un avans de 4,2 secunde fata de Andreas Mikkelsen si de 10,2 secunde in fata lui Hayden Paddon (Hyundai). Dezavantajat de pozitia de deschizator de drum, Sebastien Ogier (Volkswagen) era abia al patrulea.
In a doua zi, Tanak si-a marit avansul fata de Mikkelsen, in timp ce Paddon s-a mentinut pe a treia pozitie, iar Ogier a cazut pe 6, depasit de Thierry Neuville si de Jari-Matti Latvala (Volkswagen).
Duminica a fost o zi ploioasa, iar o pana i-a naruit sperantele lui Ott Tanak la victorie, astfel ca Andreas Mikkelsen a putut recupera. Si astfel, pilotul Volkswagen s-a impus in Polonia, el fiind al saselea castigator, in ultimele sase raliuri disputate in WRC 2016! Podiumul a fost completat de Ott Tanak, pe 2, si de Hayden Paddon, pe 3.
Ogier se mentine lider la piloti, cu 143 p., urmatorul clasat fiind Mikkelsen, cu 92 p. La constructori, Volkswagen a acumulat 196 p., Hyudai fiind pe locul secund, cu 135 p.
Urmatoarea etapa este programata pe 28-31 iulie – Raliul Finlandei.