La doar cinci zile distanta de la cucerirea titlului suprem, proaspatul campion mondial Nico Rosberg si-a anuntat retragerea din Marele Circ. Decizia germanului i-a surprins chiar si pe cei de la Mercedes, cea mai buna echipa de Formula 1 vazandu-se cu un loc de pilot ramas vacant, intr-un moment in care principalii actori din campionat sunt sub contract.
In varsta de 31 de ani, Nico Rosberg si-a explicat decizia prin presiunea pe care a resimtit-o de la o vreme, adaugand ca in timpul ultimei curse din 2016, cea de la Abu Dhabi, a avut sentimentul ca ar putea fi ultima. A doua zi, dupa ce a reflectat, a decis sa se retraga. Principalele motive ale acestei decizii raman viata tumultoasa din Formula 1 si timpul indelungat petrecut departe de familie.
Ultima data cand un pilot si-a anuntat retragerea din Formula 1 imediat dupa cucerirea titlului a fost in 1993, campionul de atunci fiind francezul Alain Prost. Spre deosebire de acesta, care este cvadruplu campion mondial, Nico Rosberg va ramane in istoria F1 cu un singur titlu.