Chinezii de la Geely au preluat controlul la Proton si Lotus
08.06.2017
        
Distribuie acest articol!   

Gigantul chinez Geely a devenit recent actionar principal la Proton si Lotus. Tranzactia a fost perfectata dupa mai multe luni de negocieri.

Si cei de la Grupul PSA (Peugeot, Citroen si DS), Renault si Suzuki au fost interesati de achizitionarea constructorului malaezian Proton, care din 1996 este si proprietar al marcii Lotus. In cele din urma, insa, participatia de 49,9% din capitalul Proton va fi preluata de Zhejiang Geely. Tranzactia va aduce cu ea si achizitia a 51% din capitalul constructorului britanic Lotus Cars.

Astfel, compania malaeziana va putea sa depaseasca dificultatile financiare cu care s-a confruntat in ultima perioada si, de asemenea, va beneficia tehnologia Geely si va avea acces pe piata din China.

Geely, care detine deja compania Volvo, precum si London Taxi Company, intentioneaza sa foloseasca fabrica Proton pentru productia de automobile cu volanul pe partea dreapta, dar si pentru a-si intari prezenta in Asia de Sud-Est.

Nina COCEA

Distribuie acest articol!