Viceprim-ministrul Gratiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului a semnat rectificarea bugetului Administratiei Fondului pentru Mediu, suplimentand cu 25 milioane de lei programul Rabla Clasic, ceea ce inseamna ca inca aproximativ 4.000 de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare. Cumuland bugetul initial al programului cu aceasta suplimentare, se estimeaza ca Programul Rabla destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, pana la sfarsitul anului.
„Aceste modificari au venit ca urmare a numeroaselor solicitari primite din partea romanilor si interesul foarte mare manifestat pentru acest Program ce se afla deja la a XIII-a editie. Scopul suplimentarii este acela ca numarul de masini care nu polueaza sa creasca, iar prin reinnoirea parcului auto national, se are in vedere, in primul rand, siguranta cetatenilor pe drumurile publice, dar si reducerea efectelor poluarii asupra sanatatii populatiei”, a subliniat viceprim-ministrul Gratiela Leocadia Gavrilescu.
O alta noutate este aceea ca sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare din partea persoanelor juridice in cadrul Programului Rabla va fi prelungita pana la data de 30 noiembrie 2017, avand in vedere faptul ca autoritatile si institutiile publice dispun de sumele necesare doar dupa aprobarea rectificarilor bugetare si ca acestea sunt conditionate de indeplinirea procedurilor de achizitie pentru a accesa finantarea.
In ceea ce priveste Programul Rabla Plus, in anul 2017 s-a inregistrat o crestere semnificativa a interesului acordat achizitionarii de autovehicule electrice, in mare parte urmare a masurilor de crestere a subventiei acordate din Fondul pentru mediu. Pentru a fi cat mai accesibil, au fost demarate modificari ale Programului Rabla Plus, prin includerea unei noi categorii de autoturisme, de la 1 ianuarie 2018, si anume cvadriciclurile electrice, introducandu-se, in acelasi timp, si un procent maxim de finantare de 50% din pretul de achizitie a autovehiculelor electrice, tinand cont de valoarea ecotichetului – de aproximativ 10.000 euro – raportata la preturile scazute ale noilor categorii de autovehicule eligibile.
O alta modificare la Programul Rabla Plus este eliminarea termenului de 31 decembrie pana la care pot fi emise facturile de achizitie a autovehiculelor electrice noi, tinand cont de perioadele mari de timp necesare producatorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. In acest context, facturile vor fi emise in termenul de 120 de zile de valabilitate a notelor de inscriere a persoanelor fizice si juridice, fara a mai fi conditionata livrarea autovehiculelor pana la sfarsitul anului fiscal. Totodata, s-a considerat necesara introducerea unui termen de maximum 60 de zile de la acceptare, de catre Administratia Fondului pentru Mediu, a dosarelor depuse de persoanele juridice, in care acestea trebuie sa se inscrie la producatorii validati in vederea indeplinirii formalitatilor de achizitie a autovehiculele electrice noi.
De asemenea, la fel ca si in cazul Programului Rabla, si in cadrul Programului Rabla Plus s-a decis prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor de acceptare de catre persoanele juridice, pana la data de 30 noiembrie 2017, astfel incat sa se creeze posibilitatea accesarii Programului de cat mai multe institutii si autoritati publice care depind de rectificarea bugetara. Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national (Rabla Clasic) si Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic (Rabla Plus) au inregistrat si in anul 2017 un real succes, fiind singurele masuri actuale in ceea ce priveste incurajarea intineririi parcului de masini, in urma eliminarii timbrului de mediu.