Evolutia vanzarilor de automobile electrice in tarile membre UE din Est

19 aprilie 2018, Sursa: EV-volumes.com



Dupa mai multe articole in care am analizat pietele majore pentru autovehicule electrice (China, SUA, tarile scandinave) si am descris subventiile utilizate cu succes de unele guverne, pentru incurajarea tranzitiei spre electrificarea transportului rutier, va supunem atentiei cateva grafice alcatuite cu datele puse la dispozitie de colegii de la EV-volumes.com.

Prin acest demers incercam sa intelegem mai bine evolutia vanzarilor de automobile electrice in tarile Europei de Est, membre UE.

Mai intai cateva informatii despre terminologia adoptata.

Din categoria EV (electric vehicles) fac parte automobilele 100% electrice.

Categoria PHEV (plug-in hybrid vehicles) include automobilele electrice dotate cu acumulator si sistem de incarcare, care permite deplasarea electrica pe o distanta limitata (30-50 km), dupa care calatoria poate fi continuata cu ajutorul unui motor clasic.

Pentru simplificare, in aceasta categorie au fost incluse atat automobilele la care motorul cu ardere interna antreneaza rotile motoare, cat si cele la care functioneaza ca sursa de energie mecanica pentru generatorul de curent de la bord. Generatorul produce energia electrica necesara motorului (electric) pentru antrenarea rotilor motoare, solutie denumita “range extender” (exemplu: Chevrolet Volt / Opel Ampera).

Pentru intelegerea stadiului actual al electrificarii in tarile din est, am ales un indice reprezentand numarul de automobile electrice raportat la 100.000 de locuitori. Informatia despre populatie provinde din datele ONU.

Vanzarile cele mai mari de automobile 100% electrice din ultimii cinci ani s-au inregistrat in Polonia, Republica Ceha si Ungaria, totalul vanzarilor din tarile estice membre EU fiind de 2.771, la sfarsitul anului 2017.

La automobile hibride plug-in preferintele publicului au fost diferite, pe primele trei locuri la sfarsitul anului 2017 fiind Cehia, Estonia si Bulgaria. Am ales sa reprezentam grafic vanzarea ultimilor cinci ani in aceleasi tari ca mai sus, fiindca adunand cele doua categorii de automobile electrice (EV+PHEV) ierarhia se pastreaza: Polonia 1.926, Republica Ceha 1.680, Ungaria 1.528.

Fiind tari cu populatie foarte diferita, pentru a intelege gradul de adoptare al automobilelor electrice in fiecare tara, de la cea mai mare, Polonia (38,1 milioane) pana la cea mai putin numeroasa Estonia (1,3 milioane), am ales sa reprezentam grafic numarul de automobile EV si PHEV la 100.000 locuitori.

© 24auto.ro-analytics

Opinia electromobilistului:

Cu un indice de 2,2 automobile electrice si 1,6 automobile hibrid plug-in la 100.000 locuitori, automobilistii romani nu s-au desprins inca de “adictia diesel”.

Ce masuri de stimulare ar putea lua guvernul si autoritatile locale, pentru a facilita tranzitia spre o forma de deplasare mai economica pe termen lung si mai putin poluanta, mai ales in orasele mari?

Va multumim pentru colaborare!

db

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *