Prima statie de incarcare din reteaua IONITY, inaugurata in Europa
24.04.2018
        
Distribuie acest articol!   

IONITY, despre care 24auto.ro a relatat inca de la infiintare, este o asociatie formata de BMW, Daimler, Ford si Volkswagen (marcile Audi si Porsche), cu scopul declarat de “a construi o retea fiabila si puternica de incarcare, de-a lungul traseelor auto majore din Europa”.

Utilizarea variantei de 350 kW pentru incarcare determina reducerea timpului necesar “umplerii” acumulatorilor, asociatia cu sediul la Munchen avand ca obiectiv “transformarea calatoriilor pe distante lungi cu automobile electrice intr-o experienta placuta”.

Cu 400 de puncte de incarcare deschise pana in 2020, plasate in 19 tari europene, calatoriile electrice pe distante lungi ar trebui sa devina usor de planificat.

Dintr-un scurt comunicat de presa aflam ca prima statie instalata in vestul Germaniei pe autostrada A61 (in apropiere de Valea Rinului, o zona turistica exceptionala inclusa in patrimonial universal UNESCO, aflata la 30 km de celebrul circuit Nuerburgring), este deja operationala.

Electromobilistii cu autovehicule echipate cu sistemul CCS sunt bineveniti sa incarce gratuit pana in 31 mai 2018.

Opinia autorului:

Este un semn pozitiv pentru viitorul electromobilitatii, faptul ca asociatia europeana a celor trei mari firme germane Volkswagen, Daimler si BMW, plus Ford, demareaza o retea proprie de incarcare.

Chiar daca astazi nu sunt automobile in circulatie care pot fi incarcate la puteri atat de mari, existenta statiilor de 350 kW sunt de bun augur pentru viteza de incarcare in viitor.

Pentru o perspectiva corecta, atat ca dimensiune, cat si ca strategie promotionala, trebuie sa comparam prima statie Ionity din Germania, cu cele 1.045 de Superchargers Tesla existente in decembrie 2017, in SUA, Europa, Asia, Australia si Orientul Mijlociu, care ofereau 7.496 puncte de incarcare pentru posesorii modelelor Tesla (S, X, 3 si Roadster).
https://en.wikipedia.org/wiki/Tesla_Supercharger

Pentru Tesla Model S si X din 2012, pana anul trecut incarcarea la supercharger a fost gratuita. Noul Model 3 nu beneficiaza de gratuitate, iar pentru modelele S si X a fost introdusa o limita de 400 kWh pe an.

Distribuie acest articol!