BMW investeste in Cehia, intr-un nou centru de testare pentru autovehicule electrice si autonome
02.05.2018
        
Distribuie acest articol!   

Dupa comunicatul de presa BMW din decembrie 2017, despre o noua investitie in Cehia, pentru un complex de testare dedicat automobilelor electrice si autonome, aflam de la Radio Praga ca guvernul ceh a aprobat subventii in valoare de 18,7 milioane de euro pentru acest proiect.

Ocupand o suprafata 500 hectare, in apropiere de Karlovy Vary, noua investitie se va afla la doua ore si jumatate de FIZ München, principalul “cuib de idei”, cum se glumeste in lumea auto despre marile centre tehnice ale producatorilor globali.

Investitia totala de cateva sute de milioane de euro din Cehia vine in completarea facilitatilor BMW existente la Aschheim (langa München), Miramas (sudul Frantei) si Arjeplog (nordul Suediei), unde se deruleaza testele la cald si frig, dar au devenit neincapatoare pentru noile programe legate de tranzitia auto spre noi forme de mobilitate.

Comunicatul BMW afirma ca in Cehia se vor testa tehnologii de viitor legate de “electrificare, digitalizare si conducerea autonoma”.

De la oficialii cehi aflam ca negocierile au durat mai mult de doi ani si au implicat o echipa de 200 de specialisti din diverse institutii si departamente guvernamentale. Subventiile aprobate au ca scop asigurarea catorva sute de locuri de munca in domenii de varf ale mobilitatii viitorului.

Planul actual este ca autorizatia de constructie sa fie aprobata in 2019 si centrul de testare BMW sa fie functional incepand din 2022.

CLICK AICI pentru mai multe informatii pe aceeasi tema, din presa din Marea Britanie.

db

Distribuie acest articol!