O serie de stiri recente legate de noi razii la Porsche si Audi si de faptul ca Wolfgang Hatz, parintele succesului Porsche la LeMans, este inca in inchisoare dupa arestarea din septembrie 2017, au readus in prim plan scandalul Volkswagen, declansat in septembrie 2015, in SUA. Dupa demascarea si recunoasterea de catre management ca emisiile poluante la unele motoare diesel au fost trucate in timpul masuratorilor pe stand, ca sa indeplineasca normele legale din SUA, se pare ca vartejul stirilor negative nu mai conteneste.
Dincolo de acest moment dezamagitor in istoria industriei auto, care a zdruncinat serios increderea consumatorilor si a marcat inceputul declinului vanzarilor de automobile diesel in Europa, fostul CEO Volkswagen din SUA, Oliver Schmidt, a fost condamnat la 7 ani inchisoare, Volkswagen a schimbat doi CEO (Wintekorn si Mueller) si suspiciunile continua, procuratura germana continuand descinderile la sediul firmelor.
Ne-am intrebat daca nu a rezultat si ceva pozitiv din aceasta experienta, cat se poate de trista pentru cumparatorii care, pe baza reclamelor seriei „Volkswagen TDI clean diesel”, au achizitionat un model diesel cu convingerea ca isi aduc contributia personala la reducerea poluarii, in timp ce beneficiaza de tehnologie moderna si performante ridicate.
Un prim raspuns pozitiv pentru consumatori reiese din comunicatul de presa al Comisiei Europene despre inasprirea legilor care guverneaza omologarea vehiculelor si isi propune sa creasca “in mod semnificativ nivelul de calitate si independenta procedurilor de omologare de tip si de incercare a autovehiculelor, pentru a intensifica controalele autovehiculelor care sunt deja pe piata UE si pentru a consolida sistemul global printr-o supraveghere mai stricta la nivel European”.
Noua lege se bazeaza pe propunerile Comisiei din ianuarie 2016, de revizuire completa a cadrului UE pentru omologarea de tip, cu scopul de “a recastiga increderea consumatorilor”.
Legatura cu dezvaluirile emisiilor trucate in SUA reiese din declaratia Comisarului pentru piata interna, industrie, antreprenoriat si IMM-uri, Elżbieta Bienkowska: „Dieselgate a dezvaluit punctele slabe ale sistemului nostru de reglementare si de supraveghere a pietei. Stim ca unii producatori de autovehicule nu au respectat legea si ca multi altii au profitat de lacunele existente. Pentru a pune capat acestei situatii, vom revizui intregul sistem. Dupa aproape doi ani de negocieri, ma bucur ca elementele-cheie ale propunerii noastre au fost acceptate, inclusiv impunerea unor competente reale de aplicare a normelor si de supraveghere la nivelul UE. In viitor, Comisia va fi in masura sa efectueze verificari ale autovehiculelor, sa solicite retragerea autovehiculelor de pe piata UE si sa impuna amenzi de pana la 30.000 de euro per autovehicul, atunci cand se incalca legea”.
Principalele elemente ale noilor norme sunt:
1. Sporirea nivelului de calitate si a independentei procedurilor de omologare de tip si de incercare a autovehiculelor inainte de introducerea lor pe piata.
Serviciile tehnice vor fi auditate in mod regulat si independent, pe baza unor criterii de performanta stricte, pentru a-si obtine si mentine desemnarea de catre statul membru cu privire la incercarea si controlul noilor modele de automobile. Comisia si alte state membre vor putea sa conteste o desemnare, atunci cand descopera neconformitati.
Autoritatile nationale de omologare de tip vor face obiectul auditurilor Comisiei, pentru a se asigura aplicarea si respectarea in mod riguros a normelor relevante pe intreg teritoriul UE.
2. Sporirea numarului de controale ale autovehiculelor care sunt deja pe piata UE.
Statele membre vor trebui sa efectueze in mod regulat controale prin sondaj asupra autovehiculelor aflate deja pe piata si sa puna rezultatele la dispozitia publicului.
Toate statele membre vor fi capabile de acum incolo sa ia imediat masuri de siguranta impotriva vehiculelor neconforme de pe teritoriul lor fara sa astepte ca autoritatea care a eliberat omologarea de tip sa ia masuri, cum se intampla in trecut.
3. Supraveghere europeana.
In viitor, Comisia va efectua controale pe piata independent de statele membre si va avea posibilitatea de a lansa retrageri de pe piata la nivelul UE. Comisia va avea competenta de a contesta desemnarea serviciilor tehnice si de a impune sanctiuni administrative pentru producatori sau serviciile tehnice de pana la 30.000 de euro per autovehicul neconform.
Noul regulament mentine interdictia actuala privind dispozitivele de manipulare, pe care autoritatile nationale au obligatia permanenta de a o supraveghea. Producatorii de autovehicule vor avea obligatia sa ofere acces la protocoalele de software ale autovehiculului. Aceasta masura este strans legata de pachetul privind emisiile in conditii reale de trafic, ceea ce va face dificila eludarea cerintelor privind emisiile, si include o obligatie pentru producatori, de a-si face publica strategia privind reducerea emisiilor.
Un alt aspect pozitiv este preocuparea de a inaspri legile Europene pentru pedepsirea firmelor care inseala increderea publicului si pentru despagubirea clientilor inselati.
Autonews o citeaza pe Vera Jourova, comisarul european pentru justitie, afirmand ca doar doua autoritati nationale au amendat Grupul Volkswagen cu suma totala de 5,5 milioane de euro.
“Aceasta este nimic, comparativ cu sumele platite de Volkswagen in SUA”, a declarat comisarul, care are perfecta dreptate, considerand ca pana in prezent Volkswagen a platit despagubiri de peste 20 miliarde de dolari in SUA, dupa calcule efectuate de revista Forbes.
Insumand cele doua aspecte descrise mai sus si modificarea protocolului de testare a noxelor, ce prevad in prezent testarea gazelor de esapament in conditii reale de drum, concluzia este ca Dieselgate a adus si ceva pozitiv pentru consumatorii europeni.
db