Este aproape sigur ca orice companie noua infiintata in lume, cu planuri de a produce autovehicule electrice, este prezentata ca “un nou concurent Tesla”.
Desi exista numerosi alti producatori de automobile electrice sau concerne globale cu o gama formata din autovehicule clasice, hibride si electrice, nu prea se aude de un nou concurent pentru Volkswagen, BMW sau GM.
In “liga mare” jocurile sunt facute de zeci de ani si se stie cine cu cine concureaza in fiecare categorie, de cele mai multe ori vehiculele concurente mergand incolonate in testele de benchmarking.
In domeniul pur electric renumele obtinut in doar zece ani de Tesla fac declaratiile de competite ale noilor veniti sa para mai plauzibile si mai realizabile.
Recent, mashable.com a publicat un articol intitulat “Competitorii Tesla in China au demarat cu putere maxima”, in care lista primele noua companii, iar 24auto.ro a adaugat SAIC la lista.
Cine sunt acesti pontentialii competitori si daca vor rivaliza cu Tesla veti aprecia cu siguranta mai bine, dupa lectura celor catorva informatii insiruite mai jos.
Byton – este un start up cu o echipa puternica recrutata de la BMW si GM care anunta, de ceva vreme, un SUV care va fi introdus publicului in iunie, la CES Asia, Shanghai.
BYD (Build your dreams) – pe langa productia curenta de automobile, autobuze si camioane electrice, BYD a lansat recent modelul Denza, dezvoltat in colaborare cu Daimler si a prezentat la Beijing conceptul E-SEED. Mai multe detalii despre BYD, care are sustinere financiara de la grupul Berkshire Hathaway, condus de legendarul Warren Buffet, gasiti aici.
BAIC (Beijing Automotive) – este unul din marii producatori de stat din China si are doua joint venture formate in colaborare cu Mercedes si Hyundai. Pe piata automobilelor electrice a dominat topul vanzarilor in China cu patru modele de success ES210, EV150, EV160 si EV200 pe piata locala.
Zhidou – reprezinta conceptul “micro car” cu modelul D2 si a aparut recent in presa legat de cautarile pentru un nou loc de productie in Slovacia sau Romania.
Changjiang – a demarat productia in 2016 si prezinta modelul eCOOL.
Kandi – modelul EX3 a fost introdus la inceputul acestui an.
NIO – este un startup cu un model in productie, ES8, si a facut valva in 2017, stabilind recorduri pentru categoria electrica pe cateva circutie celebre din lume, cu modelul ES9.
Great Wall Motors – este cel mai mare producator de SUV din China si are planuri mari de investitii in domeniul electric.
Lifan Motors – are o gama complexa de automobile clasice si comerciale si cinci modele electrice mini in productie. Lifan este in negocieri cu guvernul din Uruguay pentru lansare productiei in America de Sud.
SAIC (Shanghai Automotive) – este cel mai mare producator auto din China si are doua joint venture cu GM si VW, care domina vanzarile la mai multe categorii. Despre gama actuala si planurile viitoare puteti afla aici.
db