Goarna a sunat adunarea la Sangeorgiu de Mures, in dupa-amiaza zilei de 24 mai 2018, in vederea finalizarii inscrierilor, ocazie cu care fiecare echipaj a primit numerele de concurs, ecusoanele, o revista cu prezentarea tuturor participantilor si mici cadouri din partea sponsorilor. Programul a continuat cu un instructaj privind modul de desfasurare a acestui gen de competitie, sustinut de un grup de arbitri. Ideea de baza sustinuta de domniile lor a fost ca, desi numit raliu, trebuie luat ca o joaca seriosa, jucariile fiind automobilele pe drumurile publice, in trafic deschis. Instructajul fost binevenit pentru toata lumea desi, unii aveau impresia, la final acestuia, ca… s-a vorbit in limbi straine!

A doua zi activitatile au inceput cu pregatirea autoturismelor, calibrarea aparaturii de la bord pe un traseu special masurat, stabilirea de noi relatii de prietenie, mai ales cu cei care aveau mai multa experienta, dar si cu noua generatie care a incercat sa ne instaleze pe tableta aplicatia care ar fi tinut locul tripmasterului si cronometrului. Am intalnit printre participanti tineri pasionati de volan, bunicul cu nepoata, tatal si fiul, pensionari, incepatori si avansati, un total de 69 echipaje. Diversitatea autoturismelor a fost si mai mare, de la 850 cmc (Fiat din 1967) sau R4 TL (1985) pina la Chevrolet Corvette C3 (1974), de la cabrio (Austin Healey, Triumph TR4, MG A, Skoda Felicia), la frumoasele coupe-uri (Fiat 850, Capri, Audi GT, Alfa GTV, Lancia Beta), de la americanele 8 in V, la sovieticele Lada, de la Citroen DS sau R8 Gordini, unicate la noi, la armata de nu mai putin 13 Mercedes-Benz (explicabil, nu ?) si multe altele. Personal, m-am bucurat cel mai mult de revederea unui minunat R8 Gordini, masina care in urma cu o jumatate de secol mi-a transmis virusul raliurilor. Organizatorul, Classic Car Club Targu Mures, a reusit sa adune competitori din nu mai putin de sapte tari, cel mai in varsta venind tocmai din Suedia, cu cea mai veche masina – Volvo PV 444 din 1947!

Cu cateva minute inainte de ora 14,00, ora startului, s-au inmanat roadbookurile (va amintiti de RAC, anii 70, in C.M.R.?). Startul s-a dat cu plecari din minut in minut, incepand cu castigatorul editiei anterioare (Nedelcu-Jianu, Mercedes W123) apoi in ordinea descrescatoare a vechimii masinilor. Prima etapa a fost cea mai grea pentru ca a fost prima(!), pentru ca am traversat municipiul vinerea dupa amiaza, in plin trafic, pentru ca indicatiile, desi universal valabile, pentru noi erau inca in limbi straine. Dupa o scurta si inevitabila ratacire prin oras, dupa 29 km am ajuns la finalul primei etape, incasand 40 puncte penalizare (4 minute intarziere fata de 75 prevazute de organizator), care in niciun caz nu ne-au demoralizat, pentru ca la castelul Haller ne asteptau o gustare si un binevenit suc, precum si o partida de tir sportiv. Dupa o pauza, fortat mai lunga din cauza unui accident in afara raliului, am pornit spre Sovata, pentru aproape 75 km in 120 minute. Usor, nimic de spus, dar etapa a doua cuprindea 4 probe speciale, cu viteze medii impuse de 30 si 45 km/h, care incepeau si se terminau in anumite puncte din roadbook si care trebuiau depistate cu precizie. Mai mult, inca din prima PS, viteza medie impusa se schimba de trei ori pe lungimea catorva kilometri. Controlul vitezei medii? Doar acul vitezometrului, care oscila neobosit, de parca tremura de frig. Controlul distantei? Kilometrajul jurnalier (odometru), care indica cu numai 4-5% mai mult. Una peste alta, sosirea la Sovata, chiar daca a fost la lumina farurilor, a fost fara penalizari, asa ca a sters toata oboseala zilei.

Dupa o binemeritata noapte de odihna, sambata, la ora 9,00, am revenit la start, nerabdatori sa primim roadbook-ul pentru ziua a doua, din care mare lucru n-am aflat, doar ca mergem spre Gheorghieni, 63 km, cu 7 PS-uri. Parcursul a fost insa printr-o zona de munte deosebit de frumoasa, prin Bucin, numai padure de fag si conifere, viraje pe saturate. Pentru echipajul incepator si fara dotarile specifice, misiunea n-a fost prea dificila, pentru ca am ajuns din urma un echipaj experimentat, pe care, sa ne scuze, l-am urmarit constiinciosi, nu l-am depasit (nu numai din respect) si am incheiat cu bine, cu mici penalizari. Multumim, “profesor“ Andronic ! Sosirea la Gheorghieni a fost ca la raliurile “mari”, in avans, cu asteptarea minutului de intrare. Bine s-a gandit organizatorul ca o cafea si o gustare ar fi binevenite! Si au fost…

Profesorul si elevul ascuns

Dupa o pauza de o ora, din nou la start, pentru alti 52 km. Am atacat muntii Gurghiului pe cealalta parte, prin Liban si nu pot spune daca a fost sau nu mai frumoasa zona. N-a fost timp de admirat peisajul, pentru ca o bariera de cale ferata ne-a despartit de echipaju -profesor si am mers pe cont propriu, adica cu dotarea oferita de constructorul masinii si “vasta” experienta dobindita dimineata.

In urcare spre Liban

Dar a fost bine si la Tarnovita am intrat in CO fara penalizari, sa servim masa de prinz. A urmat ultima etapa, de 57 km, pana la Sovata, cu nu mai stiu cate PS… Intrebati copilotul, ca e treaba lui! La trecerea prin Odorheiul Secuiesc a trebuit sa gasim locul unde se afla o ștampila. Pana copilotul a sarit sa o aplice pe foaia de parcurs, eu am primit desertul (un kurtoskalacs) si doua sticle cu apa rece (multumim organizatorilor pentru frumoasa surpriza). Sositi in avans, astepat minutul, predat foiaia de parcurs, primit diploma si felicitari pentru participare… O joaca serioasa, daca acceptati expresia. Si a fost bine, frumos, interesant, am invatat, ne-am distrat, ceea ce ne-am si propus. Un weekend trait intens, placut, prilej de a descoperi alte locuri de vis dintr-o tara minunata si facandu-ne prieteni noi.

Sosirea, cel mai frumos moment

O mentiune aparte pentru #23, care, cu cea mai modesta masina (ma refer la starea tehnica a exemplarului de concurs), in echipaj de patru concurenti (se admite), au terminat pe un loc onorabil; pacat ca la intoarcerea acasa “fierul” n-a tinut pana la Bucuresti si seara, la Ploiesti, asteptau masina sa-i remorcheze (face parte din aventura).

Felicitari tinerilor #23

Ca la marile raliuri, seara a fost organizata cina festiva si festivitatea de premiere, fara emotii pentru noi, cei fara pretentii la rezultate deosebite, desi consideram ca rezultatul nostru a fost unul multumitor pentru prima editie la care am participat – locul 21 din 69 la general. Marele castig a fost ca am invatat alfabetul raliurilor de regularitate, am prins curaj si… vrem sa mai participam si la urmatoarele confruntari.

Au fost deci, din nou la start, participantii in campionatul national de raliuri de regularitate pentru vehicule istorice (CNRRVI), dupa prima etapa – Old Cars Rally Prahova, desfasurata cu aproape o luna in urma, dar si subsemnatul, insa dupa vreo 23 de ani de la Promo Castrol Rally, editie alergata atunci in judetul Timis, de data aceasta cooptand-o si pe sotie, pentru care pana acum automobilul era doar un mijloc de locomotie.

Pe curand,
# 36 (Ovidiu Serban)

Precizare: Se impune sa facem o precizare si o corectare in acelasi timp, pentru o eroare strecurata in articolul anterior si anume ca aceasta noua disciplina, raliurile de regularitate, sunt organizate exclusiv de Retro Club Romania.