Tesla 80 miliarde USD! Elon Musk orchestreaza cea mai mare privatizare in SUA
08.08.2018
        
Distribuie acest articol!   

Dupa cele doua articole recente despre cresterea valorii actiunilor Tesla cu 2000% in opt ani si scrisoarea catre actionari inainte de ultimul raport trimestrial, am continuat sa urmarim in detaliu evolutia fascinanta a destinului firmei si se pare ca agentiile de presa si media sociala, dedicata noutatilor din lumea auto la intersectia cu cea financiara, a fost molipsita peste noapte de un singur subiect … TESLA!

Interesul a fost declansat de o stire lansata ieri de Financial Times despre achizitionarea de catre Fondul de Investitii al Arabiei Saudite (PIF) a unui pachet de actiuni intre 3% si 5%, asigurand PIF o pozitie intre cei mai mari actionari Tesla.

La scurt timp dupa acest anunt actiunile Tesla au crescut spectaculos si focul s-a transformat in incendiu, cand Elon Musk, CEO-ul vizionar si neconformist, ce conduce destinele destinele firmelor Tesla, Space X, The Boring Company si Neuralink, a declarat pe Twitter ca evaluaeza privatizarea firmei la o valoare de 420USD/actiune.

Actiunea este fara precedent si speculantii care au pariat ca valoarea actiunilor Tesla va scadea, au umplut spatiul electronic cu amenintari de procese , fiindca Musk nu ar fi respectat regulile de publicare a intentiei prin intermediul SEC (Securities and Exchange Commission), agentia gurvernamentala ce supravegheaza respectarea regulilor impuse firmelor publice.

Pentru cateva ore tranzactionarea actiunilor a fost stopata, timp in care agentiile au publicat scrisoarea trimisa de Elon Musk echipei de la Tesla.

Dincolo de faptul ca acest mesaj este un exemplu de comunicare interna demn de urmat, doua paragrafe merita atentie speciala. In primul, Elon Musk evidentiaza faptul ca raportarile trimestriale forteaza firma sa adopte decizii bune pentru urmatoarele trei luni, dar nu intotdeauna bune si pentru obiectivele pe termen lung.

Acest aspect al “capitalismului trimestrial” este criticat atat in SUA cat si de partenerii externi, care desi inteleg presiunea exercitata de Wall Street asupra managementului firmelor publice cotate la bursa, nu gasesc calea sa rupa cercul vicios, cu foarte putine exceptii.

In alt paragraf demn de retinut, Musk compara eficienta admnistrativa a Space X, cealalta companie vizionara privata din portofoliul personal, cu obiectivul de a coloniza planeta Marte, cu hatisul birocratic cu care este confruntat managementul Tesla, fiind o companie publica.

Probabil unul din cele mai importante motive pentru acest pas este dezvaluit de Elon Musk in mesajul catre angajati: “Cred ca putem atinge performanta noastra cea mai buna atunci cand suntem concentrati pe misiunea noastra pe termen lung [cea de a electrifica transportul rutier] si cand nu vor mai exista motive perverse pentru altii sa distruga ceea ce incercam sa realizam.”

Scrisoarea merita citita in intregime, chiar daca spatiul electronic va fi umplut in urmatoarele zile de laude si denigrari, de motive pro si contra, de teorii conspirative cat mai bombastice.

Oferta de 420 USD pe actiune ar inseamna o valoare de peste 80 milarde USD pentru firma Tesla, ce nu a realizat profit in cei zece ani de existenta si detine in prezent o fabrica de asamblare in California, una de acumulatori in Nevada si un centru pentru Europa la Tilburg, Olanda.  In comparatie, la pretul actiunilor de ieri,  firma GM era evaluata la 50 miliarde si Ford la 40 miliarde, desi ambele firme au zeci de uzine in toata lumea, peste 100 de ani de experienta si realizeaza profit in fiecare trimestru, asa cum se asteapta investitorii traditionali.

Faptul ca Tesla poate fi considerata mai valoaroasa decat monstrii sacrii din industria auto, are mult de a face cu realitatea ca echipa lor a inteles inaintea altora noul ecosistem electric. Automobilul electric, oricat de performant, are valoare pentru utilizator doar sustinut de o retea de incarcare rapida si acoperitoare. Dinozaurii de la Detroit (GM, Ford, Chrysler) par sa nu fi inteles inca aceasta noua realitate si platesc un pret mare in ochii investitorilor orientati spre viitor.

db

Distribuie acest articol!