Ce au in comun Aston Martin, Grupul Volkswagen si NIO?
14.09.2018
        
Distribuie acest articol!   

Daca Aston Martin si Grupul Volkswagen nu mai au nevoie de introducere, poate trebuie amintit ca NIO este un startup chinez, dedicat automobilelor electrice de mare performanta, care saptamana aceasta a reusit sa culeaga un miliard de dolari de la investitori privati, cu ocazia cotatiei pe bursa din New York.

Conducatorii celor trei firme au exprimat recent trei puncte de vedere total diferite despre viitorul electric, pe care le comentam mai jos.

Aston Martin

Odata cu pregatirile pentru o oferta publica sub bagheta noului CEO, doamna Penny Hughes prezinta mai multe detalii tehnice si planul de productie pentru modelul Rapid E. Prezentat pentru prima oara in 2015, modelul electric al renumitei firme britanice a fost dezvoltat impreuna cu Williams Advanced Engineering,  pe baza experientei cu tractiunea electrica de performanta castigata in Formula E.

Doua motoare electrice vor produce peste 600 CP si un cuplu foarte respectabil, de 950 Nm, care va asigura marelui sedan acceleratii de la 0 la 100 km/h in mai putin de patru secunde. Caracteristica cuplului instantaneu furnizat de motoarele electrice este dovedita si de acceleratia de la 80 la 110 km/h (50 la 70 mph) in doar 1,5 secunde.

Asa cum se cade la o „casa buna” Aston Martin va produce doar 155 de exemplare ale modelului RapidE cu un pret peste 200.000 de euro, dar are in plan o versiune electrica a primului SUV, denumit Varekai, si alte variante electrice si hibride pentru sub-brandul de super-lux Lagonda.

NIO

Despre NIO am mai scris, cu ocazia doborarii recordurilor pentru masini electrice pe mai multe circuite de renume, ca dovada a competentei echipei tehnice de a realiza automobile de mare performanta. De data aceasta, NIO atrage atentia prin faptul ca este prima firma auto din China cotata pe o bursa americana.

Chiar daca acum zece ani o companie relativ necunoscuta in industria globala, BYD (Build Your Dreams) a atras capital american, mai precis 230 milionae de dolari, prin investitia firmei Berkshire Hathaway, condusa de celebrul miliardar american Waren Buffett, BYD a fost cotata doar pe bursele din Asia. Devenind cel mai mare producator de autovehicule electrice din lume (incluzand automobile, furgonate, camioane si autobuze) BYD a fost o poveste de succes pentru Berkshire, investitia initiala valorand in prezent peste 1,9 miliarde de dolari.

Revenind la NIO, la spiritul de pionierat, la curajul si viziunea echipei de management, miliardul de dolari atras la prima oferta publica pe piata americana reprezinta o suma mai mica decat estimau finantistii care au subscris oferta publica. Insa in prima zi de tranzactionare, pretul actiunilor a crescut cu 75%, ceea ce este incurajator pentru capacitatea firmei de a atrage sumele uriase de capital necesare pentru dezvoltarea productiei auto pe scara mai larga, decat cele cateva sute de unitati produse in prezent.

Vom urmari cu atentie planurile de expansiune cu inca doua modele pe langa ES8, care are 644 CP, autonomie de 350 km si se vinde in China cu echivalentul a 55.600 de euro, mai putin de jumatate din pretul unui Tesla Model X.

Grupul Volkswagen

Din pacate, punctul de vedere exprimat de Herbet Diess, CEO Volkswagen, reprezinta aceeasi „placa stricata” pe care liderii marilor concerne globale o repeta de ani de zile. Masinile electrice ar fi prea scumpe de proiectat, solicita sume enorme de capital si sunt scumpe pentru cumparatori, fiindca nu pot fi produse in serie mare, din lipsa de cerere.

Chiar daca Volkswagen este firma germana care pare cea mai determinata sa lanseze in productie modele electrice – productia pentru Audi e-Tron quattro a inceput de curand la Bruxelles – este cat se poate de regratabil ca nici macar acum, cand Tesla nu poate livra suficiente Model 3 pentru cat este cererea de mare, placa stricata cu asa zisa „lipsa a cererii” continua sa ne zgarie auzul.

In aceste zile, cand procuratura germana a dezvaluit noi file ale dosarului Dieselgate, din care reiese ca ar fi existat o intelegere intre producatorii germani pentru utilizarea dispozitivelor ce trucheaza masuratorile de emisii poluante pe stand, ne intrebam daca minciunile Volkswagen, care au costat firma sume cu mult mai mari decat cele de care se jeluieste acum Herbet Diess, au folosit cuiva ?

Opinia electromobilistului:

Ne-ar face mare placere sa va ascultam opinia despre punctele de vedere ale celor trei firme, cu privire la electrificarea viitorului.

Va multumim pentru colaborare!

db

Distribuie acest articol!