Chrysler decide lansarea in productie a primului minivan electric, in 2020
23.09.2018
        
Distribuie acest articol!   

Cu toate ca minivan-urilor nu se mai bucura de popularitatea anilor ’90, firma care a inventat aceasta categorie dovedeste ca segmentul, extrem de practic si util pentru transportul unor familii numeroase si a intregului echipament pentru activitati sportive sau in aer liber, tine pasul cu tehnologiile viitorului.

Ultimii 20 de ani au fost foarte zbuciumati pentru cea mai mica firma dintre cei cei „trei mari” americani (GM, Ford si Chrysler). Dupa un mariaj nereusit cu Daimler, o perioada de obscuritate si un faliment, Chrysler face parte in prezent din grupul FCA (Fiat Chrysler Automobile). Dupa disparitia prematura a apreciatului CEO, Sergio Marchione, Chrysler isi croieste drumul pe poteca trasata de fosta echipa de conducere, dar in acelasi timp cauta oportunitati noi in mijlocul unei perioade tumultuoase de tranformari majore in industria auto globala.

Bazandu-se pe succesul comercial al primului minivan hibrid Pacifica, Chrysler anunta ca, incepand din 2020, vor incepe livrarile unei variante 100% electrice, dezvoltata din conceptul Portal. Prezentat pentru prima oara la Salonul Auto Detroit din 2016, Portal a fost echipat cu o baterie masiva de 100 kWh, care asigura o autonomie reala de peste 400 km. Intre timp, tehnologia a avansat mult si in productie vom vedea fie o baterie mai mica, pentru reducerea costurilor, fie autonomia va depasi 500 km, asa cum dovedeste Tesla ca este posibil cu tehnologia actuala.

Portal va fi produs pe linia de asamblare lasata libera de Chrysler 300, ultima relicva din mostenirea Mercedes, un automobil bazat pe platforma Clasei E din urma cu trei generatii. Eliminarea turismelor, inceputa de Sergio Marchionne, pentru a se concentra asupra gamei Jeep (tocmai la brandul care a inventat categoria SUV), si Dodge (producatorul de pickup truck-uri), este continuata de noua conducere si a fost adoptata si de Ford, care a decis sa mentina in productie pentru piata americana un singur turism, Ford-ul Mustang.

Nota autorului:

In memoriam Chrysler 300 si a modelului mai mic Chrysler 200, spoturile publicitare care au lansat cele doua modele sub deviza „Imported from Detroit”. 

db

Distribuie acest articol!