Investitiile si interesul pentru automobilele autonome cresc constant
05.09.2018
        
Distribuie acest articol!   

Pe langa testele cu taxiuri autonome, aflate in derulare in cateva orase dornice sa fie in pas cu tehnologia viitorului, despre care am mai relatat, saptamana aceasta stiri noi din Japonia, Rusia si SUA ne determina sa revenim la subiect.

Tokyo
Pe langa testele autonome demarate de Nissan in Yokohama, in pregatire pentru Olimpiada de vara din 2020, gazduita de Tokyo, firma de robotica ZMP impreuna cu cea de taximetrie Hinomaru Kotsu au inaugurat saptamana aceasta un serviciu de taximetrie autonoma.

Afirmatia initiatorilor, cum ca ar fi primul serviciu de taxi autonom cu pasageri platitori, poate fi contestata de initiativa Lyft-Aptiv, in curs de derulare in Las Vegas, unde automobilele autonome au inregistrat de la lansare mai mult de 5.000 de curse cu pasageri platitori, dar asta nu scade cu nimic meritul de pionierat in Tokyo.

Interesul pentru Olimpiada din 2020, cand toti ochii vor fi din nou atintiti spre Tokyo, pare sa stimuleze pofta de investitii in tehnologii de transport avansate a firmelor japoneze. Anuntul despre decizia Toyota de a investi o jumatate de miliard de dolari pentru dezvoltarea tehnologiilor autonome, impreuna cu Uber, reprezinta o confirmare substantiala a interesului.

Innopolis, Rusia
De la salonul auto din capitala rusa aflam, pe langa stirile despre prima editie proaspata, dupa 40 de ani, a indragitului SUV Lada Niva, sau despre ambitiile legate de productia unor automobil de superlux, ca intr-un mic orasel aflat la 700 km est de Moscova, firma Yandex incearca sa dovedeasca ca taxiurile autonome sunt gata de testare pe scara larga, in trafic. Cele doua taxiuri echipate cu tehnologia necesara deplasarii autonome sunt supravegheate de un inginer de bord si transporta pasageri la destinatii prestabilite.

Phoenix, Arizona
Dupa mai mult de un an de teste in sururbiile din Arizona, Waymo, divizia responsabila pentru autovehicule autonome a grupului Google, a reusit sa supere vecinii. Taxiurile autonome sunt programate sa circule prudent si, in caz de dubii, sa franeze brusc.

Se pare ca intre robotii ascultatori, programati sa respecte toate regulile de circulatie si localnicii grabiti au inceput sa apara conflicte, pe care oamenii le rezolva ocolind robotii in mod ilegal, generand si mai multa confuzie in algoritmii taxiurilor autonome.

Cu toate acestea, investitiile continua in ritm foarte ridicat, incercand sa puna la dispozitia publicului autovehicule ce nu sufera de problemele „omenesti” care genereaza cele mai multe accidente fatale: bautul, neatentia si viteza excesiva.

db

Distribuie acest articol!