Tesla isi demoleaza criticii pe cai neconventionale
25.09.2018
        
Distribuie acest articol!   

Informam saptamana trecuta despre deschiderea anchetei impotriva firmei Tesla, in legatura cu o potentiala manipulare a pretului actiunilor, prin anuntarea unei privatizari la pretul de 420 de dolari, pentru care Elon Musk a comunicat pe Twitter ca are avea „finantarea asigurata”. La scurt timp, firma a renuntat la privatizare si autoritatile vor sa se convinga daca finantarea a fost cu adevarat asigurata, sau daca posibilii parteneri (Grupul Volkswagen?) gasiti de banci nu au fost pe placul lui Elon Musk.

Un prim efect firesc a fost scaderea brusca a valorii actiunilor.  Altul tot atat de obisnuit a fost iesirea la rampa a „expertilor”, care prevestesc de zece ani decesul firmei Tesla. Pe langa Bob Lutz, o somitate in industria auto globala, cu experienta de conducere la BMW, Ford, Chrysler si un final de cariera la GM, care afirma ca Tesla se indreapta spre cimitir,  a iesit la rampa si Mike Jackson, presedintele celei mai mari retele de dealeri din SUA, Auto Nation, cu un mesaj sec pentru Elon Musk „Ti-am spus!”.

Mike Jackson atragea atentia ca la vanzarile mici de pana acuma, modelul de vanzare directa Tesla a functionat rezonabil, insa din momentul in care Model 3 a atins un nivel de productie de peste 5.000 de unitati pe saptamana, vanzarea si distributia ar fi posibila doar prin sistemul de franciza cu ajutorul dealerilor. Comentariul a fost provocat de un tweet Elon Musk in care afirma ca Tesla se afla acuma in „iadul livrarilor”, dupa ce a trecut peste „iadul productiei”.

Pentru „linistirea” lui Bob Lutz, dar si mai mult pentru cea a investitorilor, actiunile au revenit pana la finalul saptamanii la pretul dinainte de anuntul anchetei, investitorii realizand ca probabil intregul incident se va incheia cu o amenda strasnica, fiindca nu exista interesul de a-l inchide pe Elon Musk. Nu atat pentru ce se intampla la Tesla, ci pentru ca speranta revenirii americanilor in spatiu, cu nave americane, de pe teritoriul SUA, sunt in prezent strans legate de Space X, cealalta firma majora fondata de Elon Musk.

SURSA: Yahoo financial Cursul actiunilor Tesla, saptamana 17-21 septembrie 2018

Pentru rezolvarea „iadului logistic” o idee stralucita a fost sugerata de gazda podcastului „Calare pe fulger”, Ryan McCaffrey.

Bazandu-se pe cultura colaborativa din Silicon Valley, pe experientele pozitive cu sisteme „open source”, Ryan a sugerat sa fie chemati in ajutor posesorii de Model 3, care sa contribuie pe baza de voluntariat cu explicarea functionarii automobilelor electrice noilor cumparatori, accelerand in acest fel procesul de vanzare.

In aceeasi saptamana, Tesla a trimis un email posesorilor de Model 3 cu invitatia de a fi mentori pentru noii cumparatori si raspunsul a fost entuziast, ca intotdeauna. O situatie tipica „castiga-castiga” s-a generat adhoc, noii proprietari primind cele mai bune sfaturi de la cunoscatori, iar cunostintele acumulate individual au devenit un bun al tuturor. Statisticile ultimei saptamani de „vanzare cu mentori” nu au fost publicate inca, dar dupa entuziasmul din media sociala si declaratiile celor implicati, suntem convinsi ca experimentul va fi repetat.

Un tweet din ultimele 24 de ore dovedeste o data in plus, daca mai era nevoie, ca firma Tesla si Elon Musk nu pot fi analizati si disecati dupa metodele industriei auto traditionale. Dupa ce isi cere scuze pentru haosul actual cu livrarile, Elon Musk explica ca firma nu mai gaseste suficiente trailere de transport pentru masinile produse si atunci … S-AU APUCAT SA PRODUCA PROPRIILE TRAILERE !!! 

db

 

 

Distribuie acest articol!