Tesla, la cel de-al treilea trimestru profitabil in ZECE ANI

25 octombrie 2018



Dupa conferinta de analiza a rezultatelor trimestrului III cu investitorii, intreaga presa auto, financiara si chiar de scandal, pare cuprinsa din nou de febra Tesla. Pentru un scurt timp, criticii au fost redusi la tacere, sustinatorii au primit o gura de aer proaspat si pretul actiunilor a luat-o razna, asa cum se intampla intotdeauna cand emotiile declansate de Tesla depasesc socotelile rationale.

Dar ce poate fi rational in contextul unui mic start up californian, care incearca sa rastoarne ordinea bine stabilita in peste 100 de ani de dezvoltare a industriei auto, in care monstrii sacri ai industriei si conducatorii lor aroganti s-au instalat in fotolii comode si miliardele au curs neintrerupt spre etajele executive si investitori?

Cine are nevoie de o minuscula firma condusa de Elon Musk, un lider care oscileaza intre genialitate si imprevizibilitate adolescentina, sa strice jocurile facute prin segmentarea pietii, distributia globala a unitatilor de productie, lantul bine uns al frunizorilor supusi regulilor si terorii productiei “just in time”?

Si mai ales cine este gata sa accepte ca un automobil electric poate fi mai bun din toate punctele de vedere decat unul echipat cu un motor cu ardere interna, chiar si in aceasta faza de inceput, cand acumulatori grei si scumpi afecteaza autonomia si pretul?

Din tara care a dominat tehnologia motoarelor in prima suta de ani de mobilitate individuala, Germania, vine un proverb care zice ca “toate lucrurile bune sunt trei la numar” (Alle gute Dinge sind drei) si iata ca Tesla obtine cel de al treilea profit trimestrial, in istoria de 10 ani. Daca primele doua au fost realizate prin vanzarea de credite ZEV (zero emission vehicles), acest ultim trimestru a fost marcat de dublarea productiei, de livrarea a peste 80.000 de unitati din cele trei modele aflate in productie (S, X si 3) si de o reducere a investiilor si cheltuielilor intr-un mod mai responsabil, decat in anii precedenti.

Dupa ce praful starnit de euforia succesului din trimestrul III se va aseza, criticii vor lansa noi atacuri, sustinatorii vor apara cu indarjire bebelusul preferat (si rasfatat) al industriei auto, iar noi vom urmari cu atentie expansiunea globala a firmei. Un prim cap de pod se naste la Shanghai, unde se vor produce incepand cu 2020 Model 3 si noul Model Y (un crossover pe baza lui Model 3). Un al doilea este in cautarea unei locatii, se pare undeva la granita dintre Germania, Franta si Belgia, in apropiere de o alta unitate Tesla, care produce liniile robotizate de productie.

Le dorim mult succes in continuare si cat mai multe trimestre profitabile, dar mai ales cat mai multe produse pentru care clientii sa stea… “la coada”!

db

Credit foto: Cleantechnica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *