Frigul "musca" din autonomia automobilelor electrice
25.11.2018
        
Distribuie acest articol!   

Dupa doua luni si peste 4.000 de km parcursi in cadrul proiectului nostru de educare electromobilisitica, derulat impreuna cu partenerii Casa Auto Timisoara, Porsib Sibiu si Inspiroline, frigul incepe sa diminueze autonomia automobilului electric utilizat pentru testele de lunga durata. Atat naveta zilnica cat si test drive-urile cu publicul interesat de experienta inedita a conducerii unui automobil electric s-au derulat cu prioritatea confortului pentru pasageri, nu cu scopul de a realiza recoduri de economie.

Temperatura zilnica la Sibiu in perioada 17-24 noiembrie. Sursa: meteoblue

Cu ajutorul functiei de preincalzire pe durata de incarcare, programata la o temperatura interioara de 21 grade Celsius, plecarea la drum in fiecare dimineata a fost posibila cu oglinzile si suprafata vitrata fara gheata sau zapada si interiorul, scaunele si volanul preincalzite pentru confort.

La decuplarea din priza de 220 V, utilizata la Porsib pentru incarcarea peste noapte, energia necesara pentru mentinerea caldurii in habitaclu este absorbita din acumulator si „Ionica”, cum a fost botezat automobilul nostru de test, ne avertizeaza ca acest consum suplimentar va insemna o reducere a autonomiei cu aproape 10%, la temperaturile negative inregistrate in diminetile reci de la Sibiu saptamana trecuta.

Ca sa intelegem mai bine cum poate fi optimizat consumul de energie, fara a diminua confortul pasagerilor, am apelat la schema de functionare a sistemului de incalzire, pusa la dispozitie cu amabilitate de reprezentanta Hyundai Timisoara. In plus fata de energia necesara pentru climatizare, temperaturile coborate au un impact semnificativ si asupra reactiilor electrochimice din acumulator.

Combinatia dintre un element de incalzire PTC (Positive Temperature Coefficient), alimentat la automobilele electrice cu o tensiune de 300-500 V, in functie de furnizor, si o pompa de caldura, care utilizeaza toate resursele de energie disponibile la bord (caldura recuperata de la motorul electric, electronica de putere si acumulator), determina timpi de reactie foarte rapizi pentru sistemul de incalzire. Compus dintr-un compresor electric, un evaporator si doua condensatoare, unul interior si altul exterior, si mai multe circuite comandate cu supape electrice,  sistemul de climatizare asigura aceleasi functii de incalzire si racire cunoscute de la autovehiculele echipate cu motoare cu ardere interna, cu toate ca foloseste alte surse de energie si alte principii de functionare.

Pentru cei de doresc sa afle mai multe amanunte despre avantajele si functionarea unui element de incalzire PTC, am atasat un video pus la dispozite de firma BorgWarner.

 

Statistica celei de a patra saptamani la Sibiu arata ca „Ionica” a mai acumulat 287 km, pe care i-a parcurs cu un consum mediu de 19,6 kWh / 100 km, ridicand costul energiei electrice consumate in aceasta saptamana la 12,2 lei pentru 100 km (pret factura: 0,636 lei / kWh).

Intelegem, din corespondenta primita la redactie, ca pentru multi automobilisti este inca dificila acomodarea cu noile unitati de consum. Incercand sa o exprimam pe intelesul tuturor, am ajuns la concluzia ca rezultatele cele mai bune se obtin cand indicii de consum sunt legati direct de buzunarul propriu.

In concluzie, pentru cele patru saptamani de teste la Sibiu, energia electrica a costat 139 lei, echipa de la Porsib parcurgand 1.429 km cu naveta zilnica si test drive-uri, cu anvelope de iarna si caldura reglata la 21 grade Celsius, chiar ceva mai ridicata uneori pentru colegele mai friguroase care ne ajuta cu testele.

Exprimat cat se poate de simplu, cu 9,7 lei pentru fiecare suta de kilometri, costul mediu de exploatare reprezinta o economie remarcabila fata de orice alta alternativa avuta in prezent. Costul mediu al energiei electrice pentru naveta zilnica de 34 km intre Sibiu si Cisnadie a fost de 3,30 lei.

db

Distribuie acest articol!