Audi e-tron GT, un posibil „Tesla Killer”

3 decembrie 2018



Audi a dezvaluit in premiera mondiala, cu putin timp in urma, la Salonul de la Los Angeles, un concept care anticipeaza un seducator GT cu propulsie exclusiv electrica. Cu un design rafinat si performante de top, coupe-ul cu 4 usi Audi e-tron GT ar putea fi un rival pe masura pentru Tesla Model S – cel putin asa s-a grabit sa-l defineasca presa auto internationala.

Un “grand coupé” cu 4 usi si 4 locuri, cu un design rasat si o calitate a executiei specifica Audi, va fi un jucator important in aceasta categorie, pe piata modelelor electrice. Despre planurile de electrificare ale Grupului Volkswagen am scris recent, inclusiv despre modelele Audi de serie, prefigurate, printre altele, si de conceptul Audi e-tron GT. De data aceasta vom insista asupra performantelor afisate de acest concept, a carui versiune de serie ar urma sa isi faca aparitia pana la finele anului 2020.

Prin prisma dimensiunilor, avem echivalentul electric al unui Audi A7 Sportback, insa mai lat si mai scund: 4,96 m lungime, 1,96 m latime si doar 1,38 m inaltime. Pentru comparatie, A7 Sportback are 4,97 m lungime, 1,91 m latime si 1,42 m inaltime.

Caroseria este ultrausoara, cu numeroase subansamble realizate din fibra de carbon si aluminiu. Caroseria are un design elaborat, elementele notabile de la exterior fiind prizele mari de aer pentru racirea bateriei (90 kWh) si franelor, jantele de 22 inch si calandrul cu design „fagure”. Agresivitatea partii frontale este transferata la spate prin profilul plonjat, spatele fiind dominat de difuzorul aerodinamic de mari dimensiuni si grupurile optice cu design „bumerang”, legate intre ele cu o linie luminoasa orizontala.

Bordul dispune de instrumentar digital, prin intermediul unui display central de mari dimensiuni. Scaunele sport, inclusiv pentru locurile din spate, se inscriu in aceeasi nota stilistica sportiva cu volanul hexagonal.

Din punct de vedere tehnic, Audi a colaborat cu Porsche, pentru trenul electric format din doua motoare cu puterea cumulata de 590 CP. Cuplul este trimis la roti prin intermediul unei transmisii integrale permanente quattro electrice. Performantele nu dezamagesc defel: 0-100 km/h in 3,5 secunde, 0-200 km/h in 12 secunde si viteza maxima limitata electronic la 240 km/h. Autonomia declarata este de peste 400 km (WLTP). Se poate incarca prin inductie in putin peste 8 ore sau printr-un cablu conectat la un incarcator de 800 V. In acest din urma caz, sunt necesare doar 20 de minute pentru a ajunge la 80% din capacitatea bateriei, ceea ce asigura o autonomie de pana la 320 km.