Grupul german Volkswagen a dezvaluit, in premiera, cateva detalii referitoare la viitoarea sa statie mobila de incarcare a automobilelor electrice. Un astfel de concept va fi implementat cu ocazia unor evenimente temporare, de anvergura, incepand din primul semestru al anului 2019.
Capacitatea statiei este de maximum 360 kWh. Poate sa incarce pana la 15 vehicule electrice in aproximativ 17 minute. Daca energia inmagazinata in statie scade sub 20%, aceasta este schimbata cu o alta, incarcata in intregime.
„Statiile mobile de incarcare constituie o etapa cruciala in dezvoltarea unei retele eficiente. Ele vor putea fi amplasate in orice loc, fara conexiune la o sursa de alimentare. Aceasta flexibilitate permite o abordare noua privind infrastructura de incarcare rapida a masinilor electrice. Orasele vor putea decide asupra locului de amplasare a acestora si vor avea posibilitatea sa investeasca in dezvoltarea unei retele. In plus, va fi posibila implementarea unui numar mare de statii de incarcare temporare, acolo unde va fi necesar si, mai ales, daca acest lucru va fi necesar”, a declarat Thomas Schmall, presedintele Volkswagen Group Components.