Attila Szabo, numit director general Ford si in Republica Ceha
06.01.2019
        
Distribuie acest articol!   

Filiala Ford Motor Company din Republica Ceha a anuntat oficial numirea lui Atilla Szabo in functia de director general, decizie care a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2019. El va prelua mandatul la Praga, in data de 7 ianuarie 2019.

Attila Szabo lucreaza pentru Ford Motor Company de peste 17 ani. El a ocupat diferite functii, de la director de vanzari flote si director de vanzari Ford Ungaria si pietele europene directe, la manager preturi in cadrul Ford Europa. Noua functie se adauga rolulului sau de director general al Ford Romania. El va supraveghea operatiunile Ford atat in Republica Ceha, cat si in Romania.

„Sunt incantat ca voi conduce activitatea celor doua companii nationale de vanzari din Romania si Republica Ceha. Astept cu nerabdare sa colaborez cu echipa noastra ceha, precum si cu reteaua de distribuitori autorizati. Sunt increzator ca vom continua sa consolidam pozitia Ford pe ambele piete. 2019 va fi un an dinamic pentru operatiunile noastre si impreuna cu ambele echipe vom depune toate eforturile pentru a obtine rezultate exceptionale atat in Cehia, cat si in Romania”, a spus Szabo.

Sursa: comunicat de presa Ford Romania

Distribuie acest articol!