Tesla Model 3 – primele lectii despre incarcarea in Europa

11 februarie 2019



Cand am impartasit planul calatoriei noastre cu Model 3, de la Drammen la Sibiu, unor mai vechi proprietari Tesla, am fost confruntati cu intrebarea: “cum vei incarca fara acces la reteaua Super Charger din Europa ?”

Absenta retelei Super Charger in Romania nu a impiedecat fanii Tesla sa gaseasca solutii de incarcare si sa se bucure de Model S si X pe drumurile din estul Europei, asa ca am pornit si noi la drum cu timp si rabdare.

Cu toate ca mezina familiei Tesla, Model 3, destinata batranului continent, este echipata cu standardul CCS, care permite incarcarea la o retea de statii extinsa in majoritatea tarilor europene, in plus fata de reteaua Tesla Super Charger, varianta americana nu are aceste facilitati. In schimb, cu ajutorul unui adaptor, poate fi incarcata la orice statie prevazuta cu conector tip 2 (Meineke) sau la o priza normala de garaj, daca timpul permite.

Prima incarcare (gratuita) la mall-ul din Tanumshede, Suedia

Pe parcursul celor aproape 1.600 km parcursi pana acum, am alimentat in diferite retele, pentru a intelege diferentele de viteza de incarcare si de pret. Din start trebuie sa recunosc ca, fata de simplitatea comunicarii dintre SC (supercharger) si masina, am avut cateva dificultati cu descifrarea sistemelor de activare ale unor statii.

Incarcare in parcare pe “Autobahn” A2, Hamm, Germania

Cu rabdare, folosind aplicatii dedicate sau brelocuri RFID cumparate in avans, am reusit sa parcurgem prima jumatate a calatoriei incarcand peste noapte sau in timpul pauzelor mai lungi. Aplicatiile folosite pana acum au fost Fortum Charge & Drive in Norvegia si Suedia, Newmotion si eCharge in Germania. In Danemarca nu a fost nevoie sa incarcam.

Incarcare cu curent ecologic in Witten, Germania

De mentionat ca incarcarea gratuita este oferita in continuare, in tarile strabatute pana acum, de complexe comerciale, retele de distributie pentru curent si comunitati locale, cu interes sa atraga elecromobilisti in vizita.

Cateva retele de hoteluri continua sa ofere incarcare gratuita peste noapte, iar despre o patanie din Hamburg, legata de acest mod de promovare, vom reveni in curand.

db