Tesla a prezentat oficial viitorul Model Y
15.03.2019
        
Distribuie acest articol!   

Intr-o regie cunoscuta, la studioul de design de langa Los Angeles, incluzand si o mica intarziere, Tesla a prezentat viitorul Model Y, cu planuri de vanzare incepand din toamna anului 2020.

Elon Musk a trecut in revista scurta istorie a firmei, incepand cu primul Roadster, Model S, Model X si Model 3 lansate in productie, insumand aproximativ 550.000 de automobile electrice vandute pana in prezent.

Pe parcursul prezentarii au fost aduse in studioul de design viitorul Roadster si camionul electric Semi, iar in final noul Model Y, un SUV construit pe platforma Model 3, despre care Elon Musk estimeaza ca se vor vinde probabil mai multe exemplare decat Model S si Model 3 luate la un loc.

Dupa alinierea pe scena in ordinea S3XY, Elon Musk nu a pierdut ocazia sa reaminteasca ca Ford a „omorat sexul” (un tweet din anul 2014), atunci cand a protejat litera „E” si Tesla a fost constransa sa aleaga cifra „3” in loc de „E”, pentru primul produs de serie mare.

Gama de variante ale viitorului Model Y

Mai interesante au fost insa alte doua momente ale prezentarii. In stilul bombastic , dar cu o perspectiva unica, Elon Musk a afirmat ca intreaga activitate de conceptie si productie a unui nou automobil este de 100 de ori mai simpla decat proiectarea si constructia unei fabrici de automobile si a liniilor de asamblare pentru serie mare.

Multumind intregii echipe de la Tesla pentru efort si dedicatie, Musk a subliniat ca intre proiectarea si productia unei rachete, acelasi raport de complexitate si dificultate este de 10 la 1, subliniind inca o data ca „production hell” (iadul productiei de masa) in domeniul auto este inimaginabil de complex pentru cei din afara industriei.

Al doilea moment memorabil din timpul prezentarii a fost compararea unor titluri negative din presa anilor 2011, in care reviste prestigioase afirmau ca masinile electrice sunt o absurditate, cu altele din 2018 continand declaratiile General Motors, Volkswagen si Ford, despre intentiile de a electrifica intreaga gama de produse in urmatorii zece ani.

Fara a considera misiunea incheiata, Elon Musk a subliniat ca obiectivul de a accelera tranzitia spre utilizarea de energie sustenabila a fost partial atins cu ajutorul productiei de energie electrica, cu ajutorul tiglelor fotovoltaice produse de Tesla, a stocarii energiei in acumulatori produsi de Tesla si a consumului eficient de energie electrica in automobile Tesla.

Ca de obicei, comentariile pro si contra au inceput sa curga…

db

Distribuie acest articol!