In cadrul Salonului Auto de la Shanghai, aflat zilele acestea in plina desfasurare, Toyota a anuntat lansarea unei versiuni electrice a SUV-ului sau compact, C-HR, care in China se comercializeaza sub numele de Izoa. Lansarea comerciala nu va avea loc, insa, mai devreme de anul 2020.
Recunoscut ca rege al hibrizilor, Toyota da dovada ca nu este un constructor refractar la propulsia electrica! Iar in China, cel putin, chiar nu are de ales, avand in vedere noile reglementari impuse de autoritati, in privinta automobilelor electrice!
Versiunea electrica a lui C-HR are un look putin diferit de cel cu care suntem obisnuiti, partea frontala fiind una specifica unui automobil electric, fara grila traditionala. La fel, jantele sunt cu o aerdinamica specifica modelelor electrice.
Pentru moment, Toyota nu a furnizat niciun detaliu tehnic, pastrand tacerea referitor la motor, baterie sau autonomie!
C-HR va fi primul dintr-o serie de 10 modele electrice pe care Toyota intentioneaza sa le lanseze in prima parte a deceniului urmator. Obiectivul constructorului nipon este de a depasi cota de 5,5 milioane de unitati electrice anual, pe plan mondial, pana in 2030.