Cvartetul M8 - noile modele varf de gama BMW
06.06.2019
        
Distribuie acest articol!   

BMW M GmbH incepe o noua ofensiva asupra segmentului de lux, cu un cvartet de automobile sport de inalta performanta, chiar in varful portofoliului sau de modele: noile BMW M8 Coupé si BMW M8 Competition Coupé, dar si noile BMW M8 Cabriolet si BMW M8 Competition Cabriolet.

Noile modele dispun de cel mai puternic motor dezvoltat vreodata pentru un automobil BMW M GmbH, un V8 cu tehnologie M TwinPower Turbo dezvolta 441 kW/600 CP la noile BMW M8 Coupé si BMW M8 Cabriolet, respectiv 460 kW/625 CP la modelele Competition. Propulsorul de inalta performanta este combinat cu o transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic, iar puterea motorului este transferata la drum prin intermediul sistemului de tractiune integrala M xDrive.

Tehnologia sasiului a fost conceputa si adaptata tinand cont de cerintele specifice utilizarii pe circuit. Una din caracteristicile sasiului care iese in evidenta in mod special, este nou dezvoltatul sistem de franare integrat, o versiune specifica M a celui care ofera conducatorului doua setari diferite privind reactia pedalei de frana. Noile modele varf de gama de la BMW M GmbH vor avea premiera mondiala in cadrul evenimentului BMW Group #NextGen, care are loc la BMW Welt din München, in perioada 25-27 iunie 2019.

Interactiunea precisa dintre trenul de rulare, tehnologia sasiului si aerodinamica a fost finisata cu grija de-a lungul dezvoltarii intense pe circuitul de teste al BMW Group din Miramas (sudul Frantei), centrul de teste de iarna de la Arjeplog (Suedia) si bucla Nordschleife de pe Nürburgring, dar si pe alte circuite de curse. Experienta acumulata din dezvoltarea modelului de curse BMW M8 GTE a jucat si ea un rol in procesul de configuratie. Caracterul bazat pe performanta al motorului, transmisiei si sasiului permite noilor BMW M8 Coupé si BMW M8 Cabriolet sa accelereze de la 0 la 100 km/h in 3,3, respectiv 3,4 secunde. Noul BMW M8 Competition Coupé sprinteaza de la 0 la 100 km/h in 3,2 secunde, iar noul BMW M8 Competition Cabriolet in 3,3 secunde.

Interiorul noilor automobile de inalta performanta reunesc designul specific M al cockpitului si luxul progresist. Specificatia standard pentru BMW M8 Coupé, BMW M8 Cabriolet si modelele Competition include optiuni specifice modelului de tapiterie cu piele, BMW Display Key, BMW Head-Up Display cu continut specific M, Driving Assistant, Parking Assistant si BMW Live Cockpit Professional (cu sistem de navigatie si Asistent Personal Inteligent BMW). Sistemele suplimentare de asistare a conducatorului sunt disponibile ca optiuni pentru a oferi inca un impuls confortului si sigurantei.

Noul buton Setup de pe consola centrala permite acces direct la setarile pentru motor, amortizoare, directie, M xDrive si sistemul de franare, astfel incat sa poate fi adaptate la preferintele personale si la situatia de moment. O alta functie este butonul M Mode de pe consola centrala, pe care conducatorul il poate folosi pentru ajustarea sistemelor de asistare a conducatorului si a afisajelor de pe panoul de instrumente si Head-Up Display.

Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania

Distribuie acest articol!