Herbert Diess, presedintele Grupului Volkswagen, a calificat mobilitatea pe hidrogen ca fiind un „nonsens”, intr-o declaratie facuta cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt.
Din perspectiva Grupului Volkswagen, declaratia este de inteles, avand in vedere ca gigantul german a mizat totul pe propulsia electrica pe baterii. Nu toata lumea este insa de acord cu aceasta idee, opiniile diferite fiind chiar si in interiorul Grupului Volkswagen.
Modul cum constructorii vizeaza folosirea hidrogenului la propulsie a ramas de cele mai multe ori strict secret, dar asta nu a impiedicat declansarea unor mari dezbateri. Anumiti producatori iau in calcul hidrogenul deja de cativa ani, in timp ce altii abia acum se gandesc sa foloseasca aceasta sursa de energie.
Grupul Volkswagen nu a dezvoltat inca niciun automobil cu pile de combustie. Herbert Diess a calificat hidrogenul ”un nonsens” din cauza poluarii degajate in procesul de productie si costului ridicat al unei pile de combustie. O opinie neimpartasita de o parte a clasei politice din Germania, inclusiv de Peter Altmaier, ministrul Economiei, care militeaza pentru producerea unui hidrogen ”curat” la scara mare, mai ales pentru „alimentarea vehiculelor”.
In timp ce Grupul Volkswagen nu vrea sa auda de hidrogen, Mercedes si BMW au prezentat deja cateva concepte care folosesc pilele de combustie. Solutia ramane deocamdata in vitrina cu noi tehnologii, insa Mercedes si BMW nu exclud sa mizeze pe hidrogen, pe termen lung, alaturi de electricitatea pe baterii.