Formula 1 se pregateste pentru schimbari majore, programate in 2021
05.11.2019
        
Distribuie acest articol!   

Sezonul 2021 va aduce mari schimbari in Formula 1. Regulamentul va suferi o serie de modificari, iar monoposturile vor avea un design complet nou, totul cu scopul de a imbunatati spectacolul. In perspectiva acestor noutati, recent, Formula 1 si-a prezentat in mod oficial viziunea pentru 2021.

Noul regulament a fost validat de echipe si ratificat de Consiliul Mondial al Sportului Auto. Monoposturile par mai spectaculoase, cu o aerodinamica noua, pentru a reduce diferentele dintre echipe.

O aerodinamica simplificata va limita diferentele de performanta. Pentru a permite dueluri cat mai spectaculoase pe pista, elementele aerodinamice vor fi cat mai simple, nu vor mai fi deflectoare, iar forta de apasare va fi generata de efectul de sol. Astfel, in spate, un monopost nu ar trebui sa piarda mai mult de 14% din forta de apasare, fata de 45%, cat este in prezent.

Priza de aer aflata deasupra pilotului, pontoanele si aripile spate vor ramane distincte. Printre noutati se mumara trecerea jantelor de la 13 la 18 inchi, o serie de schimbari pentru imbunatatirea securitatii si marirea greutatii de la 743 kg la 768 kg.

Grupurile propulsoare vor evolua putin. Sistemul MGU-H, care recupereaza energia produsa de caldura turbinei, va fi mentinut. Materialele noi vor fi impuse, iar pompa de carburant va fi comuna tuturor echipelor.

Sunt prevazute schimbari si in regulamentul sportiv, pentru a urmari mai bine cheltuielile. Bugetul unei echipe va fi plafonat la 175 milioanele de dolari (156,9 milioane de euro), pentru 21 de curse. La fiecare Grand Prix suplimentar, plafonul va creste cu un milion de dolari (890.000 euro), insa diriguitorii F1 nu doresc sa se depaseasca 25 de curse. Acest regulament financiar, care nu include salariile pilotilor si cheltuielile de marketing, trebuie finalizat pana la sfarsitul anului.

Formatul weekend-urilor de curse se va schimba. Noutatile nu sunt prevazute pentru sambata si duminica, ci pentru zilele precedente, reunind vinerea activitatile de media, care actualmente sunt prevazute joia, cu primele teste, care ar trebui sa se deruleze dupa-amiaza.

Formula 1 va trebui sa revizuiasca si modul in care este condusa. Actualmente, deciziile sunt supuse unui grup strategic, care reuneste cele mai mari echipe, apoi acestea sunt validate de Comisia F1, care are reprezentativitate pentru toate echipele si diferitii actori ai Formulei 1. Pe viitor va fi un singur grup decizional, alcatuit din reprezentantii tuturor echipelor.

Distribuie acest articol!