La puțin timp după Audi, este rândul concernului Daimler, proprietarul mărcilor Mercedes și Smart, să anunțe o ”tăiere” a efectivelor sale. Și nu va fi deloc simplu, pentru că Mercedes va renunța la aproape 10.000 de posturi în întreaga lume. În prezent, pentru Mercedes lucrează puțin peste 300.000 de persoane, la nivel global.
În septembrie, BMW a anunțat că va renunța la 6.000 de posturi în Germania. Zilele trecute, a fost rândul lui Audi să confirme că va diminua 9.500 de locuri de muncă în Germania. Nu mai lipsea decât Mercedes, care a și confirmat că 10.000 de angajamente nu vor fi reînnoite până în 2022, ceea ce înseamnă un câștig de aproape un miliard de euro.
Acordul a fost validat de sindicate, diferența față Audi și BMW fiind dată de faptul că, la Mercedes, cele 10.000 de tăieri de posturi vor avea loc în întreaga lume. Aceasta reprezintă o diminuare cu 3% din efectivele Mercedes, care anunță că industria auto traversează „cea mai mare transformare din istoria sa”.
Reducerea joburilor nu este singura schimbare care va fi operată, pentru că Mercedes va propune angajaților să lucreze mai puține ore, în cazul în care vor accepta acest lucru, tot din dorința de a face cât mai multe economii.
Cei trei giganți premium germani, Mercedes, BMW și Audi au în fond aceeași problemă: să mențină o rentabilitate ridicată, investind masiv în noile tehnologii și în electromobilitate.