Prețul bateriilor litiu-ion a scăzut cu 87%, în ultimul deceniu
20.01.2020
        
Distribuie acest articol!   

Un studiu publicat de Bloomberg New Energy Finance arată că prețul bateriilor litiu-ion a scăzut cu 87% în mai puțin de 10 ani. Însă această scădere nu are deocamdată vreun efect asupra prețului automobilelor electrice.

Prețul mediu per kWh se ridica la 1.200 de dolari (în jur de 1.070 de euro), în 2010. Acesta a scăzut puternic, ajungând la 156 de dolari în 2019. Conform unei anchete realizate de Bloomberg New Energy Finance, „aceste reduceri de prețuri se explică prin creșterea volumelor producției, asociată creșterii vânzărilor de automobile electrice și prin optimizarea proceselor de fabricație”.

Conform aceleiași surse, scăderea ar putea continua până la un preț de aproape 100 de dolari (90 de euro), în 2021. Astfel, prețul unei baterii de 100 kWh ar putea fi de 9.000 de euro. Acest prag simbolic de 100 de dolari este considerat ca un punct determinant de către analiști, pentru că ar permite alinierea prețului vehiculelor electrice la cele ale modelelor pe benzină și diesel.

Deocamdată nu este cazul. Dimpotrivă, în Europa, prețul mediu al unui vehicul electric a crescut, din 2011, cu 42% și este mult mai mare decât cel al unui model cu propulsie termică.

Distribuie acest articol!