Noua generație Fiat 500, concepută din temelie pentru o carieră electrică
08.05.2020
        
Distribuie acest articol!   

Despre grupul italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) am scris în repetate rânduri, legat de rămânerea în urmă pe calea electrificării, de achiziția unor “credite de carbon” de la Tesla, pentru evitarea amenzilor în Europa și despre iminenta contopire cu PSA, într-un gigant auto global.

În avancronica GIMS – Salonul Auto de la Geneva, care a fost prima victimă a pandemiei, dintr-un lung șir de evenimente automobilistice anulate peste tot în lume, am amintit, printre alte lansări importante pentru electromobilitate, de noul Fiat Cinquecento electric.

În lipsa scenei de la Geneva, Fiat a introdus noua generație Fiat 500, conceput din temelie pentru o carieră electrică, într-un comunicat de presă la începutul lunii martie. Aflam atunci că noul Cinquecento, cu toate că păstrează liniile celei de a doua generații, este un automobil complet nou.

Continuând tradiția, inițiată odată cu lansarea în 1957 a primei generații de miniautomobile care a pus Italia pe roți, Fiat-ul 500 avea să se reîncarneze într-o a doua ediție după 50 de ani. Pentru a îndeplini normele severe antipoluare din California, a doua generație a fost îmbogățită, cu ajutorul furnizorului Bosch, cu o variantă electrică produsă în Mexic.

Citiți despre principalii concurenți, specificațiile tehnice și câteva declarații ale părintelui noului Fiat 500 electric, pe blogul dedicat mobilității electrice, www.electromobilitate.com

Distribuie acest articol!