Cine este CATL, noul furnizor Tesla, care promite acumulatori pentru 2 milioane de km și 16 ani de utilizare?
19.06.2020
        
Distribuie acest articol!   

În ultimele zile, presa eletromobilistică a fost dominată de două știri importante pentru viitoarea dezvoltare a mobilității electrice:

  • Tesla Model S a depășit pragul de 400 mile autonomie (640 km), după normele americane EPA;
  • CATL, cel mai mare producător mondial, promite acumulatori pentru 2 milioane de kilometri și 16 ani durată de viață.

Începând din luna februarie, când Tesla și CATL au semnat un contract de colaborare pentru automobilele asamblate la Shanghai, se “întâmplă” tot ma des ca anunțurile lor să se suprapună în aceeași săptămână, generând multă vâlvă unii pentru alții.

Despre Tesla nu mai este necesar să intrăm în amănunte, toți iubitorii de mașini electrice cunoscând fiecare pas și noutate legată de ascensiunea în 17 ani, de la start-up, la cea mai valoroasă firmă auto cotată pe bursă.

Dar cine este CATL? Cum a devenit CATL cel mai mare producător de acumulatori auto, în doar zece ani?

2011 – înființarea CATL

Succesul actual al firmei CATL este clădit pe experiența acumulatț cu producția de mici baterii Li-ion pentru industria electronicț, printre care Apple și numeroși producători de telefoane mobile din China.

După succesul înregistrat în industria electronică la Hong Kong, Robin Zeng a înființat Contemporary Amperex Techonolgy Co. Ltd. în orașul său natal Nindge, în anul 2011. În scurt timp CATL a cucerit mai mult de 50% din piața de acumulatori auto, iar anul trecut, cand vânzările în China au fost în scadere, veniturile CATL au crescut cu 58%, la 6,42 miliarde de dolari și a realizat un profit de 629 milioane de dolari.

Alimentat de foamea de acumulatori de pe piața din China, unde se produc și se înmatriculează mai mult de 50% din vehiculele electrice din lume, CATL a reușit de timpuriu să atragă atenția producătorilor globali.

2012 – primul contract internațional

Primul mare client internațional a fost BMW, în anul 2012, pe vremea când guvernul chinez exercita presiune asupra producătorilor, să includă NEV – New Energy Vehicleîn gama de produse vândute în China.

BMW a decis să producă un crossover compact bazat la platforma X1, în colaborare cu firma Brilliance, sub noul brand Zinoro și astfel CATL a devenit primul furnizor chinez pentru un producător global.

“Valoarea acestei colaborări a constat mai mult în lecțiile despre specificații și acumodarea cu rigurozitatea inginerilor germani, decât în cea comercială”, declara CEO-ul Rorbin Zeng. Colaborarea a ajutat mult la formarea imaginii de competență a CATL, ca furnizor pentru un producător auto premium german, BMW fiind cunoscut în toată lumea și foarte apreciat în China.

Citiți despre cum a devenit CATL liderul mondial al producatorilor de acumulatori pentru autovehicule electrice. pe blogul dedicat mobilității electrice: www.electromobilitate.com

Distribuie acest articol!