Cea mai mare rechemare din istoria Volvo este cauzată de unele probleme la centura de siguranță
08.07.2020
        
Distribuie acest articol!   

Volvo a anunțat recent cea mai mare rechemare în service din istoria companiei. Rechemarea este cauzată de o problemă semnalată la centura de siguranță.

Aproape 2,2 milioane de automobile Volvo, produse între 2006 și 2019, trebuie să treacă din nou pe la service, pentru remedieri. Problema o constituie pretensionarea defectuoasă a centurii de siguranță, care „în anumite circumstanțe” s-ar putea chiar să nu mai funcționeze.

Lista modelelor cu probleme este lungă și include serii binecunoscute, precum S60, S60L, S60 CC, V60, V60 CC, XC60, V70, XC70, S80 și S80L. Volvo precizează că cea mai mare parte a vehiculelor vizate se află în Suedia (400.000 de unități), SUA, China și Germania.

Așadar, dacă sunteți proprietarul unuia din modelele amintite mai sus și aveți îndoieli cu privire la funcționarea corectă a centurii de siguranță, este bine să mergeți la cel mai apropiat dealer Volvo și să faceți o verificare.

Pentru Volvo, care are marele merit de a fi inventat centura de siguranță în domeniul auto, în anul 1959, această rechemare va antrena cheltuieli deloc neglijabile, însă compania nu a făcut niciun comentariu referitor la anvergura acestora.

Distribuie acest articol!