Nori negri de furtună, la Wolfsburg și Yokohama

31 august 2020



După competiția megalomanică de un deceniu pentru a deveni cel mai mare producător de automobile mondial* între grupul Volkswagen și alianța Renault – Nissan – Mitsubishi (RNM), nori negri de furtună s-au adunat atât la Wolfsburg, cât și la Yokohama.

Prețul înșelătoriei diesel este uriaș și creste aproape în fiecare lună pe măsură ce alt proces, în alt colț de lume, îndreptățește alți clienți Volkswagen la despăgubiri. Prețul uman este însă cu mult mai mare, vieți și cariere distruse de urmăriri penale și condamnări fiind rănile greu de vindecat ale unor decizii lipsite de etică și respect pentru clienți.

La Yokohama, îndepărtarea lui Carlos Ghosn a fost în centrul atenției publice datorită scenariului hollywoodian cu intrigi, conspirații, arestări și o evadare chiar „ca în filme” a fostului CEO din Japonia.

Impactul asupra electromobilitatii

Necazurile prezente ale celor două corporații se manifestă la pol opus asupra electromobilității.

Grupul Volkswagen

Grupul Volkswagen utilizează mobilitatea electrică ca o ieșire de urgență din ceea ce promitea să fie viitorul „clean diesel”. Chiar dacă Golful electric și-a început cariera foarte modest, ca un „compliance car” pentru satisfacerea normelor californiene, în lipsa de altceva, dar perfecționat în decursul anilor, a devenit șlagărul vânzărilor electrice pentru Volkswagen.

Cu o producție zilnică modestă la Wolfsburg și Dresda, e-Golf era destinat pensionării la sfârșitul lunii iulie 2020. Dar cum ID.3 continuă să se lase așteptat și majorarea subvenției împreună cu scăderea TVA-ului în Germania stimulează vânzările de mașini electrice, producția Golfului electric s-a prelungit la Dresda până spre Crăciun.

Volumul mare așteptat de la tripleta, mai accesibilă ca preț, formată din Volkswagen e-Up!, Seat Mii și Skoda Citigo nu a devenit o realitate tot din constrângeri de producție (sau de acumulatori?), deși cerere există.

Intre timp, Audi diversifică gama e-tron și Porsche câștigă acolade superlative pentru Taycan în presa de specialitate, chiar dacă următoarea variantă a fost amânată.

La Hanovra au început pregătirile de producție pentru ID Buzz

Cele mai încurajatoare semnale pentru mobilitatea electrică transmise de Volkswagen în ultima vreme sunt:

  • promisiunea că în septembrie vor începe livrările pentru ID.3
  • începerea producției pentru ID 4 în Germania
  • asamblarea primelor modele din preseria ID.4 în China
  • transformarea liniei de producție pentru Amarok de la Hanovra pentru viitorul ID Buzz

*NOTĂ: criteriul volumului de vehicule asamblate într-un an pentru definirea „celui mai mare producător global” este controversat. Deși Toyota produce mai puțin de 10 milioane de vehicule pe an, realizează această performanță cu mai puțin de jumătate din echipa Volkswagen, realizând sistematic un profit mai mare. Iar dacă criteriul este valoarea pe bursă, atunci Tesla a devenit cea mai valoroasă companie auto, deși nu a produs încă o jumătate de milion de automobile pe an.

Citiți în continuare despre strategia Alianței Renault – Nissan – Mitsubishi, pe blogul dedicat mobilitatii electrice www.electromobilitate.com