Ssangyong Korando electric, confirmat oficial
05.08.2020
        
Distribuie acest articol!   

Cu puțin timp în urmă, Ssangyong a publicat online două schițe prin care anunță lansarea versiunii 100% electrice a modelului Korando. Prezentarea oficială este programată până la mijlocul anului 2021.

Acest crossover va fi primul model electric din istoria mărcii Ssangyong, care în prezent încă face parte din grupul Mahindra & Mahindra.

La fel ca la toate modelele electrice, și în acest caz calandrul este închis, pentru optimizare aerdinamică. Un observator atent va remarca și soluția de iluminare a logo-ului, mai nou tot mai răspândită.

Acest Ssangyong electric, dezvoltat intern cu numele de cod Korando E100, va fi dotat cu un motor de 188 CP, putere ce va fi transmisă exclusiv la puntea posterioară. Va fi echipat cu acumulator produs de LG Chem, care va asigura o autonomie de până la 420 km (NEDC).

Comercializarea este prevăzută să înceapă în cursul anului 2021.

Distribuie acest articol!